Comisia juridică: Deţinuţii să beneficieze de 6 zile compensare a pedepsei la 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, luni, la dezbaterea proiectului de lege privind executarea pedepselor, ca deţinuţii să beneficieze de 6 zile compensare a pedepsei la fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare.
Economica.net - lun, 24 apr. 2017, 20:48
Comisia juridică: Deţinuţii să beneficieze de 6 zile compensare a pedepsei la 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare

‘La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată’, prevede amendamentul adoptat de deputaţii jurişti la proiectul de lege.

Termenul de 6 zile a fost propus de Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice, după ce a fost respinsă propunerea deputatului UDMR Marton Arpad, respectiv 9 zile de compensare a pedepsei la fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare.

Potrivit amendamentelor adoptate, ‘se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare din situaţiile următoare: cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupului sanitar şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerei de deţinere la numărul de persoane cazate în camera respectivă; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumina naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de baza, precum şi a cerinţelor de igienă; existenţa infiltraţiilor umezelii mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie’.

Comisia juridică a mai stabilit că acestea se calculează începând cu 24 iulie 2012.

‘Nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost internată în infirmerii din cadrul locurilor de detenţie, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a MAI, a Ministerului Sănătăţii’, mai prevede un amendament adoptat de deputaţi.

De asemenea, dispoziţiile nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiul de detenţie având condiţii necorespunzătoare’, au mai stabilit deputaţii jurişti.

Dezbaterile asupra proiectului de lege de modificarea a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate vor continua într-o şedinţă următoare a Comisiei juridice.

Senatul a adoptat anterior proiectul, Camera Deputaţilor este for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...