Companiile din România, invitate să investească în Indonezia, cea de-a 34-a economie în Indexul Global al Competitivităţii

Firmele din România sunt aşteptate să investească în Indonezia, ţară a cărei economie, din punct de vedere al competitivităţii, se situează pe locul 34 în Global Competitiveness Index /GCI/ 2015-2015, a afirmat, joi, directorul regional al Boardului Coordonator al Investiţiilor în Indonezia /BKPM/, Siswaka Sundjana, într-un simpozion de specialitate.
Economica.net - J, 26 feb. 2015, 12:43
Companiile din România, invitate să investească în Indonezia, cea de-a 34-a economie în Indexul Global al Competitivităţii

Clasarea Indoneziei reprezintă un salt de patru poziţii în acest index, ierarhie în care care au fost analizate 144 de ţări, scrie Agerpres.

Reprezentantul BKPM a menţionat că, pentru perioada viitoare, există multe teme de rezolvat şi o serie de investiţii de derulat între România şi Indonezia, cu precizarea că România încă mai suferă la capitolul birocraţie.

Conform datelor oficiale, în primele trei trimestre ale anului 2014, schimburile comerciale dintre România şi Republica Indonezia s-au cifrat la 140,48 milioane dolari, în creştere cu 23% faţă de totalul schimburilor comerciale înregistrate în 2013, când acestea s-au situat la valoarea de 114,381 milioane dolari, din care exporturi 15,268 milioane dolari, iar importuri de 99,113 milioane dolari.

Pe lista produselor exportate în Indonezia s-au aflat: conducte de gaz şi petrol, produse din fontă, fier sau oţel, piese de schimb pentru căi ferate, maşini-unelte şi piese de schimb, componente autocamion 6 x 6, cazane şi boilere, piese şi echipamente pentru industria petrolului, produse din marmură şi granit, lemn sau articole din lemn, produse chimice, metale comune, articole textile.

România a importat din Indonezia: mase plastice, cauciuc natural, cafea, aparatură electrică şi electronică, jucării, mobilier din ratan, ulei de palmier, dulciuri şi ţesături diverse.

Din punct de vedere al numărului de societăţi comerciale înregistrate, Indonezia se află pe locul 106 în clasamentul ţărilor investitoare în România.

Comunitatea românească din Republica Indonezia este formată din aproximativ 50 de persoane, relevă datele MAE.

Camera de Comerţ şi Industrie a României /CCIR/ a organizat, joi, în parteneriat cu Ambasada Indoneziei la Bucureşti şi Consiliul de Coordonare al Investiţiilor din Indonezia, seminarul cu tema ‘Oportunităţi de afaceri în Indonezia – Camera de Comerţ şi Industrie a României’.

 

Te-ar mai putea interesa și
AUR propune ca 2026 să fie „anul Americii în România”
AUR propune ca 2026 să fie „anul Americii în România”
Grupul parlamentar AUR a iniţiat recent o propunere legislativă pentru sărbătorirea în România a celor 250 de ani de independenţă a SUA, sub forma "anului Americii în România". ...
Azomureș trimite sute de angajați în șomaj tehnic și reduce sau oprește și mentenanța combinatului chimic, 2.500 de oameni vor fi afectați. Motivul: Romgaz nu a făcut așteptata ofertă de preluare
Azomureș trimite sute de angajați în șomaj tehnic și reduce sau oprește și mentenanța combinatului chimic, 2.500 ...
Azomureș, singura platformă din România pregătită operațional pentru producția de îngrășăminte, anunță astăzi ...
Bitcoin nu reușește să depășească pragul de 94.000 de dolari și rămâne într-un interval limitat
Bitcoin nu reușește să depășească pragul de 94.000 de dolari și rămâne într-un interval limitat
În ciuda unei creșteri a prețului săptămâna trecută, bitcoin nu a reușit să depășească pragul de 94.000 de dolari ...
Prețul spot al energiei electrice a explodat în România, pe fondul gerului – peste 400 de euro/MWh mâine seară. Prețuri mari și în Europa, mai ales în est
Prețul spot al energiei electrice a explodat în România, pe fondul gerului – peste 400 de euro/MWh mâine seară. Prețuri ...
Prețurile din piața pentru a doua zi de energie electrică din România sunt de două ori și jumătate mai mari față ...