Creştere de 30% a plăţilor online, în 2016. Românii cumpără din ce în ce mai mult cu telefonul mobil – ANPC

Consumatorii români au făcut plăti de 1,8 miliarde euro, anul trecut, pentru cumpărăturile făcute prin internet, afirmă Bogdan Pandelică preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe pagina de Facebook a instituţiei.
Economica.net - mar, 14 mart. 2017, 12:19
Creştere de 30% a plăţilor online, în 2016. Românii cumpără din ce în ce mai mult cu telefonul mobil - ANPC

‘Anul trecut, consumatorii români au făcut plăţi de 1,8 miliarde de euro (aproximativ 5 milioane de euro în fiecare zi) pentru cumpărături prin Internet, cu aproape 30% mai mult decât în 2015, când s-au înregistrat 1,4 miliarde de euro. Doar de Black Friday (noiembrie 2016) românii au cumpărat produse în valoare de aproximativ 130 de milioane de euro, cu mult peste valoarea de 100 de milioane de euro înregistrată de Black Friday 2015’, a scris Pandelică pe reţeaua de socializare.

Potrivit acestuia, o creştere considerabilă a cunoscut şi intrarea pe piaţă a dispozitivelor mobile de tip smartphone, de la 50% în 2015, la 70% în 2016.

‘Drept urmare, magazinele online din România au înregistrat creşteri semnificative ale traficului generat de dispozitivele mobile: peste 50% din vizitele pe site-uri se fac de pe mobil în detrimentul desktop-ului. Achiziţiile făcute de pe telefoane mobile au ajuns la 35-40% din totalul cumpărăturilor online. Explozia comerţului online şi evoluţia pieţei presupun procese de adaptare continuă a legislaţiei, precum şi îmbunătăţirea sistemului de primire şi instrumentare a reclamaţiilor. Pe lângă procesele constante de îmbunătăţire, ANPC acordă o atenţie deosebită şi categoriilor de consumatori vulnerabili în mediul digital: copii, tineri sau vârstinici’, a mai arătat preşedintele ANPC.

De asemenea, acesta susţine că protejarea drepturilor consumatorilor în era digitală reprezintă o provocare.

‘Mai mult, Agenda Consumatorului European a aşezat consumatorii în centrul preocupărilor pieţei unice. În concordanţă cu această Agendă, ANPC şi-a stabilit o serie de obiective majore: să ne asigurăm ca există pe piaţă produse şi servicii sigure; dezvoltarea cunoştinţelor consumatorilor; intensificarea aplicării legii, asigurarea posibilităţii de obţinere de reparaţii şi adaptarea drepturilor consumatorilor şi a politicilor în domeniu la schimbările apărute în societate şi în economie. Acestea sunt teme pe agenda noastră publică, iar activitatea noastră face ca ANPC să fie parte din viaţa cotidiană a consumatorilor’, a conchis Pandelică.

ANPC informează că 15 martie reprezintă Ziua Mondială a Consumatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
ROMATSA și-a dat acordul pentru delimitarea spațiului aerian a viitorului Aeroport Galați – Brăila
ROMATSA și-a dat acordul pentru delimitarea spațiului aerian a viitorului Aeroport Galați – Brăila
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat vineri, în conferinţă de presă, că a reuşit, după multe luni de negocieri în ceea ce priveşte realizarea Aeroportului......
Renault tatonează o posibilă colaborare cu firmele chineze Li Auto şi Xiaomi, în domeniul fabricării de autoturisme electrice
Renault tatonează o posibilă colaborare cu firmele chineze Li Auto şi Xiaomi, în domeniul fabricării de autoturisme ...
Renault a avut discuţii săptămâna aceasta cu firmele chineze Li Auto şi Xiaomi privind colaborarea în domeniile automobilelor ...
Autonom raportează pentru 2023 venituri de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13%. Profitul net însă a scăzut cu 48%
Autonom raportează pentru 2023 venituri de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13%. Profitul net însă a scăzut cu 48%
Autonom Services S.A., cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, raportează că a înregistrat anul trecut venituri ...
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva zile înainte de reuniunea comitetului Rezervei Federale
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva ...
Inflaţia a revenit pe creştere în luna martie în Statele Unite ale Americii, potrivit indicelui preţurilor de consum ...