CSM, despre legea insolvenţei: Este necesară reglementarea unei proceduri preponderent extrajudiciare

Consiliul Superior al Magistraturii a analizat luni, la solicitarea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, proiectul de Lege privind insolvenţa persoanelor fizice şi consideră că sub aspect procedural este necesară reglementarea unei proceduri preponderent extrajudiciare, supusă, în anumite momente, controlului judecătoresc.
Economica.net - lun, 26 ian. 2015, 16:12
CSM, despre legea insolvenţei: Este necesară reglementarea unei proceduri preponderent extrajudiciare

‘Plenul Consiliului nu se opune, de principiu, adoptării unui act normativ privind insolvenţa persoanelor fizice, apreciind că acesta trebuie elaborat doar după pregătirea sistemului judiciar şi cu luarea în considerare a legislaţiei în materie a altor state europene’, se arată într-un comunicat al CSM remis luni AGERPRES.

În urma analizei, s-a considerat că instanţa competentă să soluţioneze cererile privind insolvenţa persoanelor fizice nu poate fi stabilită, în principiu, decât după realizarea unui studiu de impact privind efectele unui astfel de act normativ, pentru a se estima efortul bugetar pe care îl presupune derularea întregii proceduri, atât pentru instanţe, cât şi pentru plata administratorilor judiciari şi în ce condiţii aceste costuri vor fi suportate sau nu de către debitor.

Totodată, s-a apreciat că trebuie delimitată foarte clar sfera persoanelor care vor putea apela la această procedură, în scopul stabilirii organismului competent să efectueze verificările necesare.

‘Plenul Consiliului Superior al Magistraturii consideră că adoptarea unui act normativ de o asemenea importanţă, într-o formă imperfectă şi într-un timp foarte scurt, care nu permite o reală dezbatere asupra textelor de lege şi îmbunătăţirea acestora, va afecta nu numai activitatea sistemului judiciar, ci chiar scopul propus şi pe destinatarii reglementării’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Gara din orașul Curtea de Argeș, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX și este monument istoric, dar care este de mai mulți ani într-o stare avansată de degradare, va intra în......
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, și-a majorat producția de gaze naturale ...
În principalele zone turistice din Italia sunt luate măsuri împotriva supraaglomerării
În principalele zone turistice din Italia sunt luate măsuri împotriva supraaglomerării
Veneţia a devenit joi primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori în cadrul unui experiment ...
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Revenirea ajutorului militar american către Ucraina va permite armatei acestei ţări să reia iniţiativa împotriva Rusiei, ...