Cum mai fentează băncile BNR în privinţa creditelor neperformante

Băncile au găsit o nouă metodă prin care să evite constituirea de provizioane pentru creditele (de facto) neperformante: constituirea unui nou grafic de rambursare la dosarul de credit. Metoda, aplicată în cazul contractelor cu companiile, permite băncii să amâne la nesfârşit recunoaşterea unui credit neperformant în bilanţuri. Data şi valoarea ratelor pe care împrumutatul trebuie să le plătească este schimbată constant, astfel încât să nu fie înregistrat niciun eveniment de plată.

Spre exemplu, dacă o firmă trebuie să plătească o rată de 10.000 de lei la 1 iunie, dar nu are decât jumătate din această sumă, şi nu poate face plata decât la 1 iulie, banca poate schimba graficul de rambursare, astfel încât data de plată a ratei să fie 1 iulie şi valoarea ratei să fie de 5.000 de lei. Suma rămasă neplătită este redistribuită în restul ratelor, fără a fi nevoie de vreun act adiţional şi, deşi băncile nu mai încasează decât o parte din creditul acordat, în acest fel evită să constituie provizioane de risc şi să facă pierderi.

Această metodă sfidează însă regulamentele Băncii Naţionale a Românei, pentru că ascunde dimensiunea ratei reale de neperformanţă din bancă şi creşte riscul viitor al acesteia. Rata creditelor neperformante în rândul firmelor depăşeşte 20%.

Operaţiunile aprobate de BNR trebuie făcute prin intermediul unui act adiţional, fie că vorbim de rescadenţare, reeşalonare sau refinanţare.

Reeşalonarea creditelor este o metodă prin care băncile încearcă să amâne constituirea de provizioane în cazul împrumuturilor care nu mai pot fi plătite de către clienţi. Prin reeşalonare, sumele restante sunt incluse în credit, durata totală a acestuia este extinsă (astfel că valoarea ratei lunare scade puţin), datele de rambursare sunt modificate şi clienţii pot obţine o perioadă de graţie în care plătesc doar dobânda. Toată această operaţiune duce, în cele din urmă, la creşterea costului total al creditului.

Creditele pot fi, de asemenea, rescadenţate, diferenţa faţă de reeşalonare fiind aceea că durata creditului nu este modificată.

Aceaste metode sunt folosite atât în cazul creditelor contractate de persoanele fizice, dar mai ales de către cele juridice, unde rata de default este considerabil mai ridicată.

Procedurile sunt aprobate de Banca Naţională a României şi pot oferi un respiro pe termen scurt atât pentru bancă, cât şi pentru client. Datoriile suplimentare acumulate fac, însă, ca reeşalonarea/rescadenţarea să nu fie foarte eficiente, după cum arată şi studiile BNR. Astfel, dacă în prima jumătate a anului 2012 (ultimele date disponibile), 8,7% din stocul creditelor garantate cu ipoteci acordate populaţiei şi 15% din cele acordate firmelor au fost reeşalonate, 80% dintre acestea s-au întors în stadiul de neplată. BNR apreciază că aceste măsuri conduc „în general la amânarea materializării riscului şi nu la înlăturarea acestuia”.

Evergreening

O altă metodă utilizată de bănci pentru a amâna constituirea de provizioane este aceea de a reînnoi creditele înainte ca acestea să ajungă neperformante.

Practic, înainte ca aceste credite să fie declarate scadente, banca emite un nou împrumut către debitor cu care este acoperit creditul precedent.

Veniturile băncii din aceste credite sunt foarte mici – practic, doar ce îşi mai permite debitorul să plătească din ratele lunare -, iar sarcina împrumutatului nu este nici ea uşurată, din moment ce creditul se tot extinde.

Recunoaşterea creditului neperformant aduce, în cele din urmă, costuri pentru bancă. Astfel s-ar putea explica creşterile ratelor de provizionare ale unor bănci din sistemul bancar românesc.

Autorităţile române, prin BNR, şi-au asumat în ultima scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional să vegheze asupra practicilor băncilor de a reînnoi creditele înainte ca acestea să ajungă neperformante şi să evite astfel constituirea provizioanelor.

În mod normal, băncile ar trebui să recunoască mai repede pierderile şi să execute colateralul aferent creditului pentru a recupera din bani. Garanţiile sunt, însă, în multe cazuri greu de valorificat sau nu acoperă decât o parte din credit.