Test-drive cu noua Dacia Logan: Cum merge un Logan de peste 11.000 euro GALERIE FOTO

A fost pentru prima oară când am condus un Logan, nou sau vechi. Din momentul în care a fost acceptat test-drive-ul am încercat să mă conving că nu e loc de prejudecăţi. Asadar, m-am prezentat fără prea mari aşteptări şi, în consecinţă, am avut parte de cea mai ciudată experienţă de când sunt conducător auto. Care sunt plusurile şi minusurile noii Dacia Logan puteţi vedea în testul pe care ECONOMICA.NET vi-l prezintă mai jos.
Economica.net - mie, 30 ian. 2013, 22:08
Test-drive cu noua Dacia Logan: Cum merge un Logan de peste 11.000 euro GALERIE FOTO

Lansat in septembrie anul trecut la Salonul Auto de la Paris si prezentat oficial in Romania in noiembrie, noua Dacie Logan si-a propus sa reconfirme ca este cea mai potrivită masina pentru cei care vor maşini ieftine noi şi bune.

ECONOMICA.NET a avut la dispozitie pentru test drive diesel-ul de 1.5 dci/ 90 CP, modelul full-options –  Laureate (caracteristicile tehnice si pretul cu TVA la finalul articolului).

Dupa cum spuneam mai sus, a fost primul Logan condus de pana acum. Nu stiam daca o sa ma descurc, tot ce imi doream e sa nu ma fac de ras si sa nu se vada lipsa de experienta. Am primit cheia, mi-am reglat scaunul, oglinzile, am primit informatii despre butoanele de pe bord. Bun, acum sa pornim! Fac o cruce imaginara si pornesc motorul. Bag in prima treapta si incep sa ridic usor piciorul de pe ambreiaj.
 
Surpriza! Am incremenit instant! Nu mi-a venit sa cred cat de usor a raspuns si s-a pus in miscare, incet, incet si sigur. Urmatorul hop (dupa cum se vede am dat drumul prejudecatilor exact cand nu trebuia) – frana (Ma duc in bot sau nu)! Ce sa vezi, nu m-am dus! Mi-a placut la nebunie! Era la fel de buna ca la Skoda Octavia 3. Din acel moment, m-am relaxat si am condus.

Gropi, trafic bucureștean, dar și reacția celor din jur au putut fi observate în cadrul testului cu noua Dacie Logan. La drumurile prin București, dar și prin împrejurimi (A1, DN1, A3) am remarcat că foarte multă lume se uită după Logan si nu putini au fost cei care intrebau de pret si cum se conduce.

Este drept că noua Dacie Logan nu este cea mai frumoasă mașină de pe stradă, dar în cazul unei masini low-cost am putea spune ca este chiar frumusica. Partea frontala este robusta cu ceva spirit germanic- un insight pe care Renault l-a exploatat la maxim, chiar daca este în contradicţie evidentă cu spiritul constructorului francez. Mașina în schimb este practică, dar mai ales este foarte ușor de manevrat chiar și în spațiile strâmte dintre blocuri sau parcari subterane, si asta gratie directiei asistate.  Noul Logan stă neasteptat de bine pe sosea datorită ampatamentului mare şi, în ciuda înălţimii mari, direcţia are un feedback destul de bun. Un alt lucru bun il reprezinta suspensia, ea fiind  confortabila şi robusta, drumurile accidentate din România neridicând foarte mari probleme si mentionez ca nu s-a facut rabat in a evita gropile iesite in cale.
 
Insa, principala calitate a ultimului model Dacia, condus de ECONOMICA.NET, este consumul redus de carburanţi. Cu un rezervor puteţi parcurge lejer aproximativ 1.000 de kilometri în modul de condus economic, poate chiar si mai mult. Aceasta optiune poate fi activata prin simpla apasare a unui buton aflat in stanga plansei de bord si a volanului si care iti va indica in permanenta printr-un semnal vizual momentul optim de schimbare a treptelor de viteza, superioara sau inferioara (!!!).

Noul Logan nu e o maşină sportiva, si e si normal. De fapt nici nu isi propune asta, cei 90 CP sunt insa  suficienti pentru a atinge o viteza maxima (scrisa in cartea tehnica) de 167 km/h / 3750 rpm. Noi am mers prudent cu maxim 130 km/h.
Loganul de 1.5 dci sugerează, asa cum era de asteptat, austeritate şi economie. De departe, pricipala calitate a noului model este consumul de carburant care se situează la niveluri foarte mici. Modelul testat de noi, 1,5 dci, a reuşit să  scoată, in cei 394 km parcursi, un consum mixt de circa 5,4%, in conditiile de trafic aglomerat din  Bucureşti şi la 90-130 de km/h pe A1 (120 km), A3  (50 km) si DN1- Bucuresti-Ploiesti. În afara oraşului, consumul s-a situat constant în jurul a 2.9 – 3.5%, iar în oraş nu a trecut mai mult de 6-7%. Cum spuneam, maşina a fost condusă în Bucureşti, apoi pe autostrada Bucuresti-Pitesti pana la km 60 si retur, DN 1 Bucureşti- Ploiesti, intoarcere pe A3. În total 394 de kilometri au fost parcurşi cu 21.4 litri de motorina, iar conform computerului de bord combustibilul ar mai fi fost de ajuns pentru inca 590 kilometri.

Poziţia de drum este surprinzator de comoda, scaunele rigide se mulează perfect iar spatele stă drept, cat de cat. Pedalele sunt uimitor de OK, nu sunt nici prea tari, dar nici prea soft, am putea spune ca sunt perfect echilibrate pentru orice sofer, incepator sau profesionist. Schimbatorul de viteze are o cursa a rapoartelor scurta pentru a favoriza consumul redus.

Un alt punct forte al ultimului model Logan este spaţiul, acesta fiind mai mare decat precedentul. Pasagerii au suficient spaţiu pentru picioare atât în faţă cât şi în spate. Portabagajul are 510 de litri. iar dacă se rabatează şi scaunele din spate se ajunge la un volum de 1.590 de litri.  

La capitolul puncte slabe se poate nota vizibilitatea destul de slabă prin luneta, ceea ce face parcare sa se realizeze mai dificil, insa problema a fost rezolvata prin introducerea (chiar si optionala) a senzorilor de parcare. De asemenea, stalpii laterali destul de mari, pasagerul din dreapta, geamurile laterale spate situate destul de sus face ca vizibilitatea laterală sa nu fie una dintre cele mai bune (vezi foto).

Totodata, in zilele de test-drive conditiile meteo nu au fost intocmai ideale, a nins destul de mult si in consecinta drumurile au fost umede, fapt care a dus la murdarirea excesiva a geamurilor laterale astfel incat vizibilitatea in oglinzile laterale a fost extrem de dificila.
Un alt punct slab il reprezinta harta de navigatie care ar trebui updatata la zi intrucat are mici erori. De exemplu, nu a stiut sa indice Piata Presei Libere din Bucuresti, unele strazi nu erau indicate cu numerele complete, afisand mai putine optiuni, dar mai ales autostrada A3 nu exista. Si poate capitolul care ar trebui cel mai mult imbunatit ar fi butoanele de pe plansa de bord. Pozitia butoanelor pentru geamuri si cel pentru activarea cruise control/ limitatorul de viteza  este mult prea joasa, apasarea lor fiind usor riscanta in trafic intrucat necesita o atentie sporita, chiar daca ulterior manevrarea celor din  urma se poate face de pe volan.

Preţurile pentru noul Logan încep de la 6.690 de euro şi, in funcţie de opţionale, poate urca până la 11.900 de euro (modelul testat de noi).

Cum spuneam la inceput, noua Dacie Logan naste sentimente ciudate, fiind o masina surprinzator de buna din punct de vedere tehnic si chiar frumusica. Dar mai ales te pune sa te intrebi din ce in ce mai serios daca nu merita o astfel de investitie. In concluzie, Dacia a fost si va ramane masina poporului. La fel ca cel mai indragit model nemtesc de la noi.

Modelul testat
 
Dacia Logan – versiunea Laureate – 11.200 Euro
Motor: 1.5 dci/90 CP – direct common rail cu turbocompresor
Consum (carte tehnica): 4.4 l urban| 3.7 l extraurban| 3.9 l mixt
Viteza maxima: 167 km/h
ABS, repartitor electronic de franare si AFU
ASR – ESP
Airbag frontal sofer
Airbag frontal pasager (cu deconectare manuala)
Airbaguri laterale fata
Centuri de siguranta fata reglabile pe inaltime
3 Centuri de siguranta spate cu prindere in 3 puncte
Tetiere fata reglabile pe inaltime (pline)
2 Tetiere spate laterale reglabile pe inaltime (pline)
Alerta sonora si vizuala prindere centura de siguranta
Antidemaraj electronic
Computer de bord (1)
Functie Eco-mode (2)
Retrovizoare exterioare in culoarea caroseriei, cu reglaj electric si degivrante
Luneta incalzita
Faruri de zi
Proiectoare de ceata
Geamuri cu tenta de culoare
Incalzire – ventilare
Aer conditionat manual
Comanda reciclare aer
Radio 2DIN :  MP3 cu satelit de comanda pe volan, priza Jack, USB, Bluetooth®, audio streaming
Media Nav : sistem de navigatie si multimedia_touch screen 7”
Harta Europei (implica Media Nav: sistem de navigatie si multimedia_touchscreen 7″)
Asistenta la parcarea cu spatele
limitator de viteza
Cruise control

Fişa completă a modelului Logan testat de ECONOMICA.NET aici

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...