Datoria Greciei: Discuţii îndelungate între Merkel, Hollande şi Tsipras, la Riga

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, François Hollande, au discutat timp de aproape două ore despre datoria Greciei cu premierul elen, Alexis Tsipras, joi seară, în marja unui summit european desfăşurat la Riga, relatează AFP.
Economica.net - vin, 22 mai 2015, 03:46
Datoria Greciei: Discuţii îndelungate între Merkel, Hollande şi Tsipras, la Riga

‘Într-o atmosferă prietenească şi constructivă’, potrivit unor surse din anturajul preşedintelui Franţei, ‘schimbul de opinii s-a centrat asupra voinţei de a se ajunge la un acord privind programul în curs’ vizând să susţină finanţele Greciei.

Cei trei lideri, a continuat sursa amintită, ‘au ajuns la un acord privind necesitatea ca autorităţile elene să lucreze în continuare cu cele trei instituţii’ creditoare – Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) -, convenind ‘să rămână în strâns contact în perioada următoare’.

Toţi trei participă joi şi vineri la Riga la un summit consacrat în special cooperării dintre UE şi vecinii fostei URSS, scrie Agerpres.

Chiar de la sosirea în capitala Letoniei, preşedintele François Hollande a subliniat că întâlnirea va trebui ‘să schiţeze soluţii’. Acestea nu vor fi adoptate definitiv de Franţa şi Germania, ci de Europa, a insistat el.

‘Nu aici, la Riga, vom negocia chestiunea Greciei, dar este adevărat că aceasta ne permite să pregătim scadenţa care este aşteptată, mai ales reuniunea Eurogrupului de la sfârşitul lunii sau, cel mai târziu, începutul lui iunie’, le-a explicat jurnaliştilor şeful statului francez.

‘Împreună cu premierul Tsipras, vrem să găsim soluţii care să redea încrederea şi să elibereze fondurile prevăzute’, a continuat el.

‘Acţionăm pentru a facilita lucrurile şi, în acelaşi timp, pentru a trimite un anumit număr de mesaje utile Greciei şi utile Europei’, a ţinut să adauge François Hollande.

Atena negociază anevoie un acord cu creditorii săi pentru a obţine, în schimbul introducerii de reforme, cele 7,2 miliarde euro restante din al doilea program de asistenţă financiară care expiră la sfârşitul lunii mai.

Pe 5 iunie, Grecia trebuie să plătească o rată substanţială FMI şi ar putea intra în incapacitate de plată în lipsa unui acord până la acea dată.

François Hollande şi Angela Merkel au lansat marţi la Berlin un apel la accelerarea negocierilor pentru a evita ca Grecia să intre în incapacitate de plată.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...