De la 1 ianuarie, nimeni va mai plăti contribuţia la sănătate pentru 5 milioane de români

În prezent avem 5,04 milioane români scutiţi de la plata contribuţiei de sănătate (CASS), pentru care statul plăteşte CASS la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. De la 1 ianuarie 2018, nimeni nu va mai plăti contribuţia la sănătate pentru cei 5 milioane de români care sunt scutiţi deja de la plata CASS, anunţă Guvernul printr-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii Sănătăţii. Dacă proiectul va fi aprobat în forma actuală, sistemul asigurărilor sociale de sănătate va fi susţinut de numai 6,8 milioane de români. 
Cristina Şomănescu - vin, 17 nov. 2017, 10:29
De la 1 ianuarie, nimeni va mai plăti contribuţia la sănătate pentru 5 milioane de români

5,04 milioane de români sunt în prezent scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate (CASS), iar pentru imensa majoritate a acestora statul este cel care virează CASS la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reiese dintr-o statistică realizată anual de Economica, pe baza datelor oficiale comunicate de CNAS.

În această situaţie se află următoarele categorii de asiguraţi:

  • 4,39 milioane de pensionari;
  • peste 400.000 de persoane care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social;
  • în jur de 112.000 de persoane aflate în concediu pentru creşterea copilului;
  • peste 97.200 de oameni care ori au indemnizaţie de şomaj, ori sunt beneficiari ai alocaţiei de sprijin;
  • în jur de 39.000 de oameni care execută o pedeapsă privativă de libertate, se află în arest la domiciliu sau în arest preventiv, precum şi cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 109, 110, 124 şi 125 din Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
  • persoane care se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale – număr nesemnificativ;
  • personalul monahal al cultelor recunoscute, care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse – număr nesemnificativ;
  • străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării – număr nesemnificativ;
  • persoanele aflate în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale – nesemnificativ;
  • victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri – număr nesemnificativ.

Toate aceste categorii de asiguraţi sunt în prezent scutite de la plata contribuţiei la sănătate, aceasta fiind plătită în numele asiguraţilor preponderent de către stat şi într-o mică măsură de către angajatori.

De la 1 ianuarie 2018, cei peste 5 milioane de români vor fi în continuare scutiţi de la plata CASS, dar pentru ei nimeni nu va mai plăti contribuţia la sănătate, potrivit unui proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii Sănătăţii (Legea nr. 95 din 2006). Ei se vor alătura celor 5,27 de milioane de români asiguraţi la sănătate, majoritatea copii şi coasiguraţi, pentru care nimeni nu plăteşte în prezent contribuţia şi nici nu o va plăti anul viitor. Prin urmare, de la 1 ianuarie, vom avea în total peste 10,30 milioane de români asiguraţi la sănătate, pentru care nimeni nu va mai vira contribuţia la Fondul Sănătăţii. 

Mai puţin de 6,8 milioane de români plătesc contribuţia de asigurări sociale de sănătate, reiese dintr-o statistică Economica. Aceştia sunt salariaţi, liber profesionişti, persoane care plătesc CASS la nivelul salariului minim pe economie, persoane fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit, persoane care sunt asigurate la sănătate în raport cu venitul din agricultură. Detalii, într-un articol Economica.net care poate fi accesat aici.

În anul 2017, cotele de contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate şi pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate sunt de:

  • 5,5% – cota de contribuţie individuală de asigurări sociale de sănătate;
  • 5,2% – contribuţia datorată de angajator;
  • 0,85% pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.

De la 1 ianuarie 2018, contribuţia la sănătate se va plăti în cotă de 10% şi va cădea în sarcina salariatului.

  • În locul contribuţiilor pentru şomaj, concedii medicale, riscuri profesionale şi creanţe salariale, plătite în prezent de angajatori, se va plăti doar contribuţia asiguratorie pentru muncă, în cotă de 2,25%, care cade în sarcina angajatorului.

Precizări:

Informaţiile despre numărul de persoane din fiecare categorie de asiguraţi dintre cele enumerate mai sus sunt valabile pentru luna februarie a acestui an. Abia la începutul anului viitor CNAS va centraliza date mai recente despre numărul de români din fiecare categorie de asiguraţi.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu: Istoria nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în Schengen
Predoiu: Istoria nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în Schengen
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat marţi că istoria Schengen nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în spaţiul de liberă......
Organizaţiile de mediu Agent Green şi BMF solicită IKEA să-şi controleze operaţiunile forestiere din România
Organizaţiile de mediu Agent Green şi BMF solicită IKEA să-şi controleze operaţiunile forestiere din România
Reprezentanţii organizaţiilor de mediu Agent Green şi Bruno Manser Fonds (BMF) solicită IKEA şi Grupului Ingka să-şi ...
Zelenski: Ucraina „a rămas fără rachete” şi nu a putut contracara un atac rusesc asupra unei centrale termice
Zelenski: Ucraina „a rămas fără rachete” şi nu a putut contracara un atac rusesc asupra unei centrale termice
Lipsa rachetelor de apărare antiaeriană a împiedicat Ucraina să contracareze săptămâna trecută un atac al Rusiei ...
Statul cheamă românii din diaspora înapoi în ţară şi vrea să suporte jumătate din salariul fiecărui român concediat din străinătate, din motive neimputabile lui. În ce condiţii
Statul cheamă românii din diaspora înapoi în ţară şi vrea să suporte jumătate din salariul fiecărui român concediat ...
În primul an de contract de muncă, statul ar urma să acopere jumătate din salariul românilor din diaspora, care au fost ...