Distrigaz Sud: Măsura de limitare a debitului de gaze către ELCEN va fi menţinută până la recuperarea integrală a datoriilor

Măsura de limitare a debitului de gaze naturale către Electrocentrale Bucureşti SA va fi menţinută până la recuperarea integrală a datoriei şi a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eşalonării debitelor, precizează Distrigaz Sud Reţele într-un comunicat remis marţi Agerpres.
Economica.net - mar, 06 sept. 2016, 15:52
Distrigaz Sud: Măsura de limitare a debitului de gaze către ELCEN va fi menţinută până la recuperarea integrală a datoriilor

Potrivit companiei, măsura de limitare a alimentării cu gaze naturale care vizează locul de consum CTE Vest Cogenerare a fost luată pentru a nu afecta alimentarea cu apă caldă a locuitorilor din Bucureşti racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a apei calde şi agentului termic.

‘Distrigaz Sud Reţele a notificat ELCEN cu privire la limitarea graduală a serviciului de distribuţie a gazelor naturale prestat către Electrocentrale Bucureşti SA pentru locul de consum CTE Vest Cogenerare, începând cu data de 5 septembrie 2016. Măsura survine ca urmare a acumulării unor arierate importante de către Electrocentrale Bucureşti SA, în valoare de aproximativ 147 milioane de lei şi pe fondul nerespectării calendarului de eşalonare a plăţilor convenit între părţi. Măsura de limitare a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eşalonării debitelor şi va fi menţinută până la recuperarea integrală a soldului exigibil’, se arată în comunicatul citat.

Mai mult, reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele afirmă că tergiversarea găsirii unei soluţii de achitare a datoriei va mări valoarea acesteia, dat fiind că de la ultima notificare transmisă de companie către Electrocentrale Bucureşti şi până în prezent a fost emisă şi factura aferentă lunii iulie 2016 cu scadenţa în septembrie.

‘În plus, acumularea debitelor restante a afectat şi bugetul Distrigaz Sud Reţele prevăzut pentru realizarea de investiţii necesare asigurării parametrilor optimi de exploatare în condiţii de siguranţă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale. Ne exprimăm regretul că, în lipsa unei soluţii amiabile de onorare a acestor datorii, suntem obligaţi să recurgem la aceste măsuri care sunt de natură să stopeze acumularea unor datorii şi mai mari de către Electrocentrale Bucureşti şi, implicit, să prevină o situaţie de blocaj în prag de sezon rece’, se mai spune în comunicat.

În urma deciziei Distrigaz de limitare a debitului de gaze naturale către ELCEN, aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare. Locuitorii afectaţi vor fi cei din cartierele Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi, dar şi o parte din centrul Capitalei.

Distrigaz Sud Reţele este o filială a ENGIE România, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 19 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 19.000 kilometri. Judeţele deservite de către companie sunt: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea. În Municipiul Bucureşti, Distrigaz Sud Reţele asigură serviciul de distribuţie pentru peste 400.000 clienţi finali şi dispune de o reţea de distribuţie în lungime de 4.234 km, fiind realizate investiţii anuale pentru reabilitarea şi modernizarea acesteia în valoare de aproximativ 60 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU a activat Planul Roșu de Intervenție
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU ...
Update: Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat pe pagina sa de Facebook că accidentul a avut loc pe DN 12 (DEX12), sensul de mers Pitești–Slatina, la km 80, fiind implicate 11......
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre acestea se numără 14 jucători și fostul vicepreședinte al Galatasaray
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre ...
Parchetul din Istanbul a anunţat, vineri, arestarea a 30 de noi persoane implicate în fotbalul turc, inclusiv 14 jucători ...
Moscova reia contactele cu Washingtonul după analizarea noului plan de pace pentru Ucraina
Moscova reia contactele cu Washingtonul după analizarea noului plan de pace pentru Ucraina
Kremlinul a anunţat vineri că Rusia a reluat contactele cu Statele Unite după analizarea planului de pace revizuit în ...
Oportunitățile de angajare pentru șomerii din Germania sunt mai mici ca oricând, avertizează Agenția Federală de Ocupare a Forței de Muncă
Oportunitățile de angajare pentru șomerii din Germania sunt mai mici ca oricând, avertizează Agenția Federală de Ocupare ...
Oportunităţile de angajare pentru şomerii din Germania sunt la un nivel minim istoric, a avertizat şefa Agenţiei Federale ...