1EUR=4.6671 RON | Bucureşti 18 º
INDICI BURSIERI
BET
8608,71
0.001
BETPlus
1280,96
0.0008
BET-FI
36826,08
-0.0043
BET-NG
725,07
-0.0002
BET-XT
784,00
0.0004
ARAX
2.44
0,0000%
BIO
0.33
-2,6549%
BRD
13.22
0,4559%
BRK
0.0758
-1,5584%
BVB
24.5
1,2397%
DAFR
0.0166
-7,7778%
EBS
170
0,0000%
FP
0.943
-0,3171%
OLT
0.378
1,3405%
PRSN
0.0805
0,6250%
SIF1
2.49
-1,9685%
SIF2
1.21
-0,4934%
SIF3
0.1998
-0,5970%
SIF4
0.61
-1,6129%
SIF5
2.15
-0,2320%
SNP
0.3925
-0,6329%
TEL
23.6
0,0000%
TGN
354.5
0,1412%
TLV
2.35
0,4274%

DNA a început urmărirea penală a fostului vicepremier Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţă că a fost începută urmărirea penală a fostului vicepremier Sevil Shhaideh, în prezent consilier al premierului Viorica Dăncil, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul "Belina". De asemenea, a fost începută urmărirea penală şi împotriva unui director din Ministerul Dezvoltătii şi Regionale şi Administraţiei Publice şi a fostului şef al Consiliului Judeţean Teleorman Adrian Gâdea. Procurorii spun că în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private, potrivit News.ro.

Comenteaza
Sevil Shhaideh

DNA a anuţat miercuri seară că s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, şi faţă de Ionela Stoian (fostă Vasile) director în MDRAP, tot pentru  abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, scrie News.ro.

De asemenea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi extinderea acţiunii penale în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman Adrian Ionuţ Gâdea, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

Conform procurorilor DNA, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 de hectere), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale. Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin Hotărâre de Guvern, ci doar prin lege.

Procurorii DNA spun că în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, Sevil Shhaideh, a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de Hotărâre de Guvern (H.G. 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condiţiile în care Sevil Shhaideh cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv Constituţia, Legea apelor, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", Legea 24/2000.

Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte care au fost ignorate, mai arată DNA.

La rândul său, Ionela Vasile Stoian, în calitate de director la MDRAP - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a sprijinit demersurile nelegale, prin faprul că nu a întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (Ministerul Justiţiei şi cel al Finanţelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false M.F.P. şi M.J. referitor la contactele de închiriere deja existente.

Anterior acestor demersuri, suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private şi unei persoane.

"Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina şi Braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de Carte funciară "curate", în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială. Această activitate a fost coordonată de Gâdea Ionuţ, la data faptei preşedinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale "Apele Române" avizarea favorabilă a transferului menţionat, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi, care nu mai prevedeau contractele de închiriere, şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini", mai notează procurorii anticorupţie.

De asemenea, în perioada iunie 2013 – septembrie 2013 ,Gâdea a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul Insulei Belina şi Braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând, în mod vădit contrar legii, legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va numi H.G. 943/2013, având cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, a trimis neoficial către M.D.R.A.P. documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate şi în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu judeţean.

Astfel, s-a creat un prejudiciu statului român de 3.237.800 de lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul statului.

de ultima ora pe ECONOMICA.net
capital.ro
b365.ro
noobz.ro
Obiectiv.info
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
Fii primul care afla
cele mai importante stiri!
Aboneaza-te la newsletter-ul
ECONOMICA.NET!
Business la minut
Ultimele joburi adaugate
Abonare Newsletter »
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z
Siteul ECONOMICA foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X