Donald Trump promite că SUA s-ar putea retrage din Organizația Mondială a Comerțului după ce el va ajunge președinte

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a evocat într-un interviu difuzat duminică la emisiunea "Meet the Press" de la NBC posibilitatea unei ieşiri a Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) dacă va fi ales preşedinte, transmite Huffington Post.
Economica.net - Dum, 24 iul. 2016, 15:20
Donald Trump promite că SUA s-ar putea retrage din Organizația Mondială a Comerțului după ce el va ajunge președinte

Nemulţumirea lui Trump faţă de OMC pare să aibă la bază opinia sa cum că organizaţia a contribuit la crearea unui deficit comercial în SUA, cu toate că nu o spune explicit, continuă Huffington Post. În emisiunea de la NBC, Trump a spus că ar vrea să impună o taxă cuprinsă între 15% şi 35% asupra produselor companiilor americane care îşi externalizează în afara SUA locurile de muncă din producţie. Când gazda emisiunii, Chuck Todd, i-a spus că unele dintre aceste taxe „nu vor trece” de OMC, candidatul republican a răspuns pe măsură.

„Atunci vom renegocia sau ne vom retrage” din OMC, a spus Trump. „Aceste acorduri comerciale sunt un dezastru, Chuck. Ştii, Organizaţia Mondială a Comerţului este un dezastru”, a adăugat candidatul republican.

Comentariile lui Trump sunt ultimele dintr-o serie de ameninţări făcute de Trump de a scoate SUA din instituţiile şi angajamentele internaţionale, comentează Huffington Post. Dezgustul lui Trump pentru acordurile comerciale este bine cunoscut, comentează publicaţia, care aminteşte că, într-un interviu pentru The New York Times, miliardarul american a spus că nu va veni în ajutorul aliaţilor NATO dacă aceştia nu-şi respectă obligaţiile de ordin financiar.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, relevă un studiu......
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului ...
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Gara din orașul Curtea de Argeș, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX și este monument istoric, dar care ...
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, și-a majorat producția de gaze naturale ...