Dragnea spune că Guvernul a adoptat OUG privind conducerea ANCOM din cauza preşedintelui

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a precizat joi că Guvernul a emis OUG cu privire la numirea conducerii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pentru că instituţia nu mai are şefi din cauza preşedintelui Klaus Iohannis.
Economica.net - joi, 04 mai 2017, 14:15
Dragnea spune că Guvernul a adoptat OUG privind conducerea ANCOM din cauza preşedintelui

‘Aici a greşit domnul preşedinte, pentru că Guvernul a ajuns în situaţia să adopte o astfel de ordonanţă din cauza preşedintelui, pentru că preşedintele, prin legea veche, era singurul care putea să numească conducerea la ANCOM. Domnul preşedinte are la Cotroceni două propuneri, una trimisă de domnul Victor Ponta, când era prim-ministru, şi una trimisă de domnul Dacian Cioloş. Deci, de doi ani sunt propuneri la Cotroceni, în doi ani preşedintele Românei avea timp cu toţi consilierii să analizeze dacă sunt bune acele propuneri. Nu erau bune, le trimitea înapoi, le rupea, cerea alte propuneri. S-a ajuns în situaţia în care ANCOM, care este o structură foarte importantă, nu mai are conducere, nu are preşedinte, nu are cei doi vicepreşedinţi’, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre declaraţia preşedintelui Iohannis potrivit căreia OUG privind modalitatea de numire a conducerii ANCOM este similară Ordonanţei 13.

Dragnea a menţionat că îl va ruga pe premier sau pe secretarul general al Guvernului să publice acele nominalizări făcute de Guvernele Ponta şi Cioloş şi că speră că va reuşi să se întâlnească cu şeful statului pentru a discuta pe diverse subiecte.

Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă care modifică modalitatea de numire a preşedintelui şi vicepreşedinţilor ANCOM. Prin aceasta, conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, numiţi pe baza propunerii Executivului de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...