Efectele negative ale Brexitului vor fi resimţite de economia britanică în 2017 şi 2018 – comisar european

Economia britanică va plăti un cost mai ridicat în 2017 şi în 2018 pentru incertitudinile create în urma votului privind ieşirea ţării din UE (Brexit), a afirmat joi comisarul european pentru afaceri economice Pierre Moscovici, admiţând că Regatul Unit nu a fost imediat afectat de votul din 23 iunie, transmite Reuters.
Economica.net - J, 26 ian. 2017, 12:13
Efectele negative ale Brexitului vor fi resimţite de economia britanică în 2017 şi 2018 - comisar european

„Incertitudinile vor avea un efect mult mai palpabil asupra economiei britanice în 2017 şi în 2018”, a declarat Pierre Moscovici, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Bruxelles, după ce a recunoscut că Regatul Unit a avut o evoluţie peste aşteptări imediat după votul din 23 iunie.

Pe ansamblul anului trecut, economia britanică a înregistrat un avans de 2%, cel mai redus ritm de creştere din 2013, şi în scădere faţă de 2,2% în 2015. Pentru acest an, economiştii se aşteaptă la o expansiune de doar 1,2%.

Conform datelor publicate joi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), creşterea PIB-ului Marii Britanii în trimestrul patru din 2016 a depăşit previziunile economiştilor, continuând să sfideze aşteptările privind încetinirea expansiunii în urma votului privind ieşirea ţării din UE.

Creşterea de 0,6% depăşeşte estimarea economiştilor, de 0,5%, şi marchează al 16-lea trimestru consecutiv de avans al economiei britanice. Motorul de creştere al economiei l-a reprezentat sectorul serviciilor, sprijinit de cheltuielile de consum, în timp ce industria şi construcţiile au avut o contribuţie zero, arată datele publicate joi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

După votul din 23 iunie privind ieşirea Marii Britanii din UE, economia a înregistrat o performanţă peste aşteptări, deşi datele recente arată un posibil declin al cheltuielilor de consum, din cauza deprecierii lirei sterline, care afectează veniturile.

Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de 0,8% în perioada octombrie-decembrie 2016, compensând stagnarea producţiei industriale şi creşterea de doar 0,1% din sectorul construcţiilor.

În ritm anual, Regatul Unit a înregistrat o creştere a PIB-ului de 2,4% în trimestrul patru din 2016, de asemenea peste estimările analiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, că au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii, faţă de cei 1.000 care au semnat mesaj de......
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea o întâlnire duminică, la ora 16.00, la Guvern, cu premierul Ilie ...
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o scădere de 2%, poate chiar 5%, ajungând la un minim istoric, iar efectele ...
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele 11 luni ...