Efectele producţiilor bune de grâu: preţurile din România sunt printre cele mai mici din UE

Prognoza favorabilă fermierilor care au pariat anul acesta pe grâu, dar şi faptul că există încă stocuri, ţin preţurile jos. Grâul panificabil din Banat este printre cele mai ieftine din UE.
Economica.net - mie, 17 aug. 2016, 21:02
Efectele producţiilor bune de grâu: preţurile din România sunt printre cele mai mici din UE

România ar putea avea anul acesta producţii la hectar peste media ultimilor cinci ani la şapte dintre cele mai importante culturi agricole de iarnă, indică ultima prognoză a Comisiei Europene. Preţúrile la care fermierii reuşesc să îşi valorifice marfa sunt însă printre cele mai mici din UE. Astfel, potrivit ultimelor date publicate de Comisia Europeană şi Ministerul Agriculturii, la data de 10-11 august, tona de grâu panificabil din Banat se ridica la 125,5 euro, al doilea cel mai mic preţ din UE după Croaţia, unde preţul DEPSILO (ce include costul de depozitare şi transport) era de numai 118,6 euro tona. Spre comparaţíe, la data de 11 august, tona de grâu era de 129,3 euro în Bulgaria, 167 în Germania, 151 de euro pe tonă în Slovenia sau 165 de euro pe tonă în Marea Britanie.

„Astăzi, 16 august, grâul din portul Constanţa era 153 euro/ MT adică 0.68 lei/kg. Nu sunt cumpărători şi fermierii  stochează. Grâul intern din Muntenia era 127 euro, adică  0,565 lei pe kilogram, iar curba este descendentă”, susţine Bogdan Iliescu, Head of Agriculture Division în cadrul Bursei Române de Mărfuri.

Potrivit acestuia, „în august, avem următoarele caracteristici generale: stocurile mari care dau bătaie de cap şi fac ca preţurile să rămână pe loc sau să scada. Numai zvonuri şi manipulări le pot face să crească. (…) Grâul arată echilibrat deci preţurile nu vor creste din contra.”

Citeşte şi Lumea produce mai mult grâu decât consumă. Ce se întâmplă cu fermierii români

În România, preţul grâului pentru panificaţie a pornit în ianuarie de la 144,7-150 de euro pe tonă, în Banat, şi a atins cel mai mic nivel în iulie, când tona se vindea, în medie, cu 121,1 euro.

În ceea ce priveşte grâul pentru furaje, preţul din Oltenia era la data de 11 august de 136,6 euro, în ton cu preţurile din celelate state europene. Minimum se înregistrează în Slovenia (107,2 euro), iar maximum în Portugalia (175 de euro).

Potrivit prognozelor DG Agri, producţia de grâu va creşte anul acesta cu 13,8% faţă de media ultimilor cinci ani şi cu 2,65% faţă de anul trecut. Fermierii vor obţine, în medie, 3,92 tone de grâu la hectar.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorităţii maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorităţii maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Ungaria - Noul guvern condus de conservatorul Peter Magyar a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorităţii maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea......
Bolojan: România nu se poate schimba doar de la Bucureşti. E nevoie de toată ţara
Bolojan: România nu se poate schimba doar de la Bucureşti. E nevoie de toată ţara
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, la Iaşi, că România nu se poate schimba doar de la Bucureşti, ...
Proteste masive în Spania, împotriva premierului socialist Pedro Sanchez
Proteste masive în Spania, împotriva premierului socialist Pedro Sanchez
Zeci de mii de persoane au mărşăluit sâmbătă pe străzile Madridului pentru a cere demisia premierului socialist spaniol ...
Pace în Iran – Rubio estimează că „există o şansă” de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Pace în Iran – Rubio estimează că „există o şansă” de a se încheia în curând un acord cu Iranul, ...
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese ...