Electrica vinde către Enel din acţiunile la Electrica Muntenia Sud. Cât vrea să încaseze

Electrica va vinde către grupul italian Enel 13,57% din acţiunile deţinute de stat la Enel Distribuţie Muntenia şi aceeaşi cotă din acţiunile la Enel Energie Muntenia, în baza contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud (EMS), sperând ca în urma tranzacţiei să obţină 448,2 milioane euro.
Economica.net - mie, 14 nov. 2012, 16:31
Electrica vinde către Enel din acţiunile la Electrica Muntenia Sud. Cât vrea să încaseze

Exercitarea de către Electrica a dreptului de opţiune de vânzare conferit prin contractul încheiat cu Enel pentru privatizarea filialei Electrica Muntenia Sud a fost discutată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Conform Executivului, în document se propune exercitarea opțiunii de vânzare de către Electrica pentru 13,57%, reprezentând 3.683.736 acțiuni deținute la Enel Distribuție Muntenia, și pentru un alt procent de 13,57%, reprezentând un număr de 502.328 acțiuni deținute la Enel Energie Muntenia.

Acţiunile vor fi vândute la un preţ unitar de 107,075 euro, rezultând un preț total de vânzare de 448.222.802, 8 euro.

Potrivit Guvernului, aceste valori au fost evaluate în raportul KPMG.

Electrica Muntenia Sud a fost preluată de Enel printr-o tranzacţie finalizată în 2008 şi divizată în două companii, pe tipuri de activitate.

Electrica mai deţine câte 23,57% din acţiunile Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, din care câte un pachet de 10% este rezervat angajaţilor Electrica.

Conform contractului de privatizare încheiat cu Enel în 2007, Electrica are opţiunea de vinde către grupul italian, iar investitorul are obligaţia să cumpere, pachetele de câte 13,57% din acţiunile celor două companii care înglobează activele şi operaţiunile fostei Electrica Muntenia Sud.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la începutul acestui an, citând un document oficial, că Electrica vrea să vândă în acest an către Enel acţiunile pe care le deţine la firmele desprinse din Electrica Muntenia Sud, preluată de grupul italian în 2008, Guvernul fiind însă obligat să schimbe legea, care nu reglementează posibilitatea includerii în contractele de privatizare a acestei opţiuni

După semnarea contractului de privatizare, Guvernul a adoptat o hotărâre care precizează, în ultimul articol, că acest drept de opţiune de vânzare va fi exercitat la termenul şi în condiţiile stabilite prin contractul de privatizare, precum şi de „legislaţia privatizării în vigoare la momentul exercitării acestui drept”.

În ultimii doi ani, Electrica nu a activat această clauză de vânzare a acţiunilor.

Prin vânzarea a 50% din acţiunile EMS, grupul italian Enel a plătit direct statul român 394,8 milioane euro. Tranzacţia a presupus însă ca investitorul italian să ajungă la o participaţie de 64,4%, printr-o majorare de capital de 425 milioane euro. Enel a achiziţionat astfel 9.565.473 acţiuni ordinare, fiecare cu o valoare nominală de 10 lei, şi a subscris pentru alte 10.301.278 acţiuni nominative ordinare dematerializate, tot cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.

La sfârşitul anului 2009, preţul a fost ajustat în sus cu 38 de milioane euro, suma plătită statului urcând astfel la 432,9 milioane euro.

Într-un raport prezentat în vara anului trecut, Enel Investment Holding estima că pachetul de 23,57% din acţiunile Enel Distribuţie Muntenia (incluzând astfel şi acţiunile rezervate angajaţilor Electrica) are o valoare de 330 milioane euro, în urcare de la 272 milioane euro la 31 decembrie 2010.

În cazul Enel Energie Muntenia, participaţia de 23,57% deţinută încă de Electrica era evaluată de grupul iutalian la 58 milioane euro, faţă de 48 milioane euro în decembrie 2010.

Enel Energie Muntenia şi Enel Distribuţie Muntenia alimentează cu energie municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, deservind circa 1,1 milioane de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...