Ericsson se aşteaptă la 3,5 miliarde de obiecte conectate la reţelele mobile în 2023

Grupul Ericsson şi-a dublat marţi prognozele privind numărul de obiecte conectate la reţelele de telefonie mobilă în anul 2023, când, potrivit producătorului suedez de echipamente de reţea, vor fi 3,5 miliarde de obiecte conectate, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 12 iun. 2018, 11:30
Ericsson se aşteaptă la 3,5 miliarde de obiecte conectate la reţelele mobile în 2023

Comparativ, în luna noiembrie a anului trecut, Ericsson miza pe o piaţă de 1,8 miliarde de unităţi pentru segmentul Internet of Things (IoT), care reprezintă obiectele conectate la reţelele mobile.

‘Prognozele privind conexiunile IoT aproape s-au dublat datorită introducerilor pe scară largă care au loc în China’, a informat marţi Ericsson în raportul său semestrial cu privire la mobilitate.

Internetul lucrurilor (IoT), care permite mai multor miliarde de echipamente precum contoare electrice sau distribuitoare automate de produse să trimită şi să recepţioneze date, ar urma să ducă la creşterea veniturilor operatorilor de telecomunicaţii.

Ericsson estimează că regiunea Asiei de Nord-Est, în principal China, va fi responsabilă pentru cea mai mare parte, aproximativ 2,2 miliarde, din dispozitivele conectate existente la nivel mondial în 2023.

În schimb, creşterea înregistrată de alte dispozitive conectate la reţele mobile va fi mult mai modestă. De exemplu, numărul telefoanelor mobile conectate la reţea ar urma să crească de la 7,5 miliarde în 2017, până la 8,6 miliarde în 2023, în timp ce numărul PC-urilor, laptopurilor şi tabletelor conectate va înregistra doar o creştere modestă până la 1,7 miliarde de unităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special de formularea de "sfaturi independente", la câteva luni după lansarea......
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă ...
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...