Erste şi-a menţinut expunerea pe România la 8,6 miliarde euro

Erste Group şi-a menţinut în acest an expunerea pe România, aceasta fiind la finalul trimestrului al doilea de circa 8,6 miliarde euro, potrivit directorului financiar al grupului, Manfred Wimmer.
Economica.net - mie, 24 oct. 2012, 08:44
Erste şi-a menţinut expunerea pe România la 8,6 miliarde euro

„Această evoluţie reconfirmã angajamentul ferm asumat de Erste Group faţă de România, în condiţiile în care obiectivul nostru rămâne neschimbat. Facem totul pentru a susţine economia şi a ajunge la o creştere inteligentă şi sustenabilă”, a afirmat el.

Wimmer a adăugat că în acest context decizia BCR de concentrare pe creditarea în lei reprezintă „pasul firesc” şi că mai ales în prezent, când programul Prima Casă în euro se apropie de final, clienţii au alternativa unui credit ipotecar în lei cu avans redus şi fără riscuri valutare.

„Credem că aceasta este direcţia în care ar trebui să se dezvolte piaţa, deoarece creditarea în moneda locală răspunde cel mai bine nevoilor financiare ale clienţilor”, a mai spus Wimmer.

Analistul Erste Juraj Kotian a afirmat că pe ansamblu băncile care raportează la Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) au redus creditarea directă către România cu 1,5 miliarde de euro, din care 1,1 miliarde euro către bănci şi 400 de milioane de euro către instituţii nebancare.

„Pe baze consolidate, expunerea acestora pe România a rămas aproape la acelaşi nivel în euro, în timp ce declinul expunerii calculate în dolari poate fi explicat prin variaţia cursului euro/dolar. (…) Grupurile bancare franceze şi-au redus expunerea cu 1,5 miliarde de euro pe baze consolidate, sumă prea mare pentru a fi explicată prin variaţia cursului de schimb euro/leu”, a spus Kotian.

BCR este cea mai mare bancă de pe piaţa locală în funcţie de active, cu peste 16 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o scădere de 2%, poate chiar 5%, ajungând la un minim istoric, iar efectele vor însemna taxe şi impozite colectate la bugetul statului mai mici......
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele 11 luni ...
MIE:România are, în prezent, doar câteva proiecte de hidrogen verde aflate în execuţie sau cu finanţări ferme
MIE:România are, în prezent, doar câteva proiecte de hidrogen verde aflate în execuţie sau cu finanţări ferme
România are, în acest moment, doar câteva proiecte de hidrogen verde aflate în execuţie sau cu finanţări ferme, OMV ...
Popa (BNR): Volumul creditelor neperformante externalizate până în luna septembrie era de 351,6 milioane lei
Popa (BNR): Volumul creditelor neperformante externalizate până în luna septembrie era de 351,6 milioane lei
Volumul creditelor neperformante externalizate până în luna septembrie era de 351,6 milioane lei, iar în anul 2024 se ...