Fondul de investiţii Axxess Capital intră în acţionariatul Elefant

Retailerul online Elefant a finalizat recent o nouă rundă de investiţii de 5,5 milioane de euro, în acţionariatul companiei intrând Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity consiliat de Axxess Capital, care a devenit acţionar minoritar semnificativ, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mar, 26 iul. 2016, 07:32
Fondul de investiţii Axxess Capital intră în acţionariatul Elefant

La noua rundă de investiţii a participat şi Catalyst România care intrase în acţionariat în 2014, finalizarea tranzacţiei fiind condiţionată de obţinerea acordului Consiliului Concurenţei.

În decursul celor şase ani de activitate, Elefant a atras mai multe runde de investiţii, în acţionariatul său intrând, alături de Fribourg Capital, acţionar fondator majoritar, şi fondurile Catalyst România, consiliat de 3TS Capital Partners, şi EEAF.

Catalyst România este primul fond de private equity dedicat României, finanţat în principal prin iniţiativa Jeremie, ca parte a Programului Operaţional Sectorial ‘Creşterea Competitivităţii Economice’ 2007-2013, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

‘Am crezut în acest proiect încă de la început şi ne bucurăm că după şase ani, Elefant este retailerul online cu cea mai rapidă creştere în eCommerce-ul din România şi Republica Moldova. Suntem dornici în continuare să sprijinim activ dezvoltarea Elefant’, a declarat Ion Sturza, preşedinte Fribourg Capital.

‘Mă bucur că există în România fonduri de investiţii care împărtăşesc viziunea de creştere a industriei eCommerce. Noua investiţie va fi alocată dezvoltării de tehnologie şi extinderii în CEE’, a declarat Dan Vidraşcu, CEO Elefant.

‘EEAF şi-a propus să aducă expertiza şi capitalul pentru a sprijini compania în următoarea etapă de dezvoltare. Avem încredere că echipa de management este capabilă să profite de creşterea pieţei de retail online şi considerăm că Elefant are potenţialul să se distanţeze de restul competitorilor, devenind numărul doi autoritar în piaţă’, a spus Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital.

Elefant a fost lansat ca o librărie online în 2010, reuşind în cei şase ani de la înfiinţare să devină unul dintre cei mai mari retaileri online generalişti din România. În 2014-2016, compania a cunoscut o extindere puternică prin dezvoltarea rapidă a ofertei sale de produse, la preţuri competitive, precum şi prin diversificarea modalităţilor de livrare prin înfiinţarea a 18 puncte de livrare în şase oraşe din ţară. Un alt pas important în dezvoltarea retailer-ului a fost extinderea prezenţei sale în Republica Moldova.

Retailerul online Elefant oferă celor peste 600.000 de clienţi o gamă extinsă de produse cu livrare prin curier sau în cele peste 18 puncte de livrare din Bucureşti şi din ţară. Fondat în 2010, Elefant s-a extins recent şi în afara ţării deschizând o filială la Chişinău, în Republica Moldova şi un magazin online local elefant.md.

Fribourg Capital este un fond de private equity şi venture capital cu sediul în Bucureşti şi operaţiuni în Europa de Est şi CSI. Portofoliul Fribourg Investments include companii care activează în domenii precum IT&C, real estate, resurse naturale, producţie industrială şi agricultură.

Axxess Capital este un consultant investiţional independent cu peste 15 ani de experienţă pe piaţa investiţiilor de capital mici şi mijlocii din Europa de Sud-Est şi care a acordat consultanţă investiţională pentru trei fonduri de investiţii cu capital de peste 250 milioane de euro.

Echipa Axxess Capital a acordat asistenţă până în prezent în peste 35 de achiziţii de companii şi în peste 27 de vânzări de companii, susţinând creşterea şi dezvoltarea unor societăţi din sectoare cum sunt servicii financiare, industria prelucrătoare, IT, retail specializat, bunuri de consum etc.

Emerging Europe Accession Fund este un fond regional de investiţii cu capital de 70 milioane de euro, orientat cu precădere spre valorificarea oportunităţilor de investiţii cu potenţial mare de creştere în România şi Bulgaria, precum şi în alte ţări din Europa de Sud-Est.

3TS Capital Partners este una dintre cele mai importante companii de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est, cu operaţiuni în toată regiunea prin birourile din Bucureşti, Istanbul, Budapesta, Praga, Viena şi Varşovia. 3TS vizează în special investiţii în domenii dinamice precum Tehnologie&Internet, Media&Comunicaţii şi Servicii Facilitate de Tehnologii.

Jeremie este acronimul utilizat în perioada de programare 2007-2013 pentru a denumi instrumentele financiare finanţate din fonduri structurale. În România, iniţiativa Jeremie a fost finanţată de către Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial ‘Creşterea Competitivităţii Economice’ 2007-2013.

În România, în afară de instrumentul de capital de risc, iniţiativa Jeremie a sprijinit IMM-urile cu credite în valoare de peste 500 de milioane de euro, prin instrumentele de garanţie de portofoliu şi, mai recent, cel de creditare cu dobândă subvenţionată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei în mediul corporativ nu este neapărat o chestiune de politici și proceduri, ci ține de crearea unei culturi a integrității și vigilenței în rândul angajaților. Conform......
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative (Video)
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite ...
Creşterea numărului de posturi de conducere de la 8% la 10% în instituţiile publice poate fi făcută doar dacă în ...
CNAIR a început demersurile pentru organizarea licitației de atribuire a lotului cuprins între Miercurea Nirajului și Sărățeni din Autostrda A8
CNAIR a început demersurile pentru organizarea licitației de atribuire a lotului cuprins între Miercurea Nirajului și ...
Compania Națională de Administrate a Infrastructurii Rutiere a trimis astăzi spre validare către Agenția Națională ...
Limitări la importurile de miere. ANPC și MADR vor să elimine din concurența „neloială”
Limitări la importurile de miere. ANPC și MADR vor să elimine din concurența „neloială”
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Agriculturii doresc să legifereze importurile ...