Frank Reul, Accor: Luăm în calcul construcţia unui hotel în Bucureşti

Polonezii de la Orbis, care au preluat mai multe hoteluri ale Accor din regiune, inclusiv cele din România, vor să deschidă noi hoteluri la Bucureşti şi în oraşele cu peste 250.000 de locuitori.
Andrada Ghira - mie, 25 mart. 2015, 22:08
Frank Reul, Accor: Luăm în calcul construcţia unui hotel în Bucureşti

„Pe termen scurt, căutăm parteneri strategici pentru noi hoteluri în Bucureşti, dar există potenţial şi în oraşele cu peste 250.000 de locuitori. Luăm în calcul şi construcţia unui hotel la Bucureşti, ce implică achiziţia terenului şi construcţia acestuia, dacă se iveşte oportunitatea. Pentru oraşele din provincie se pretează hotelurile adaptate. Cred că Mercure e un brand flexibil şi are un potenţial puternic în România”, a declarat Frank Reul, area general manager pe România, Bulgaria şi Macedonia al Accor Hotels.

Întrebat ce oraşe sunt luate în calcul pentru viitoare hoteluri sub marca Accor, Reul spune că Braşovul este unul dintre acestea, dar şi că pe piaţa românească se pretează cel mai mult hoteluri sub brandul Ibis şi Mercure.

O familie de stomatologi a deschis primul Mercure din România

Primul hotel Mercure din Bucureşti este operaţional din luna noiembrie a anului trecut şi este investiţia familiei Dogariu, care controlează firma Dentotal Investement. Investiţia în hotel s-a ridicat la nouă milioane de euro, din care 65% reprezintă un credit de la Garanti Bank.

CITEŞTE ŞI De la stomatologie, la primul hotel Mercure în România. Cum a intrat familia Dogariu pe piaţa hotelieră

 În patru luni de operare, hotelul Mercure din Bucureşti a avut zile în care a înregistrat un grad de ocupare de 100%, iar pentru acest an este estimat un grad mediu de ocupare în linie cu gradul mediu al hotelurilor de patru stele, de peste 60%.

Au fost semnate contracte cu comapanii locale şi internaţionale, dar şi cu agenţii de turism. Alina Fugaciu, directorul general al Mercure, se aşteaptă ca din totalul turiştilor care se vor caza la hotel în acest an 65% să fie reprezentat de cei de pe segmentul de business, iar restul de cei de pe segmetnul de leisure.

Estimările arată că cifra de afaceri a hotelului în primul an de funcţionare va fi de circa 600.000 – 700.000 de euro.

Grupul hotelier Orbis a semnat la începutul acestui an un acord cu Accor, acționarul majoritar al Orbis, pentru prelauarea unei reţele de 38 de hoteluri operaţionale, inclusiv cele din România. Totodată, Orbis este şi singurul licențiator al tuturor mărcilor Accor deținute în 16 tări din regiune. În prezent, Orbis cuprinde peste 100 de hoteluri care funcționează în 8 țări din Europa de Est, cu un total de aproximativ 19.000 de camere. În România, Orbis operează şapte hotlri cu un total de 1.334 de camere: patru unităţi Ibis, un hotel Pullman, un hotel Novotel şi recent inauguratul hotel Mercure, primul de acest fel de pe piaţa din România.

Rețeaua Mercure cuprinde peste 700 de hoteluri în 52 de țări din întreaga lume. Grupul Accor are în portofoliu 3.600 de hoteluri și 470.000 camere în 92 de țări, pe toate segmentele hoteliere: luxury-upscale prin mărcile Sofitel, Pullman, MGallery și Grand Mercure, midscale prin Novotel, Suite Novotel, Mercure și Adagio și economy prin ibis, ibis Styles, ibis budget și hotelF1.

Te-ar mai putea interesa și
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
Luând ca exemplu merele, produs pentru care există date atât la nivel local cât și pentru mare parte dintre statele UE, Economica a calculat cu cât cresc prețurile, în medie, pe lanțul de......
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
Debutul pe piață al modelului electric BMW i3 a fost unul dificil, însă acum marca și-a depășit clar rivalii din segmentul ...
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen răspândit în România, deși e o faptă penală
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen ...
Topul infracțiunilor informatice din România este condus de accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni ...
Ministerul Finanțelor: A doua ediție din acest an a programului de tilturi de stat Fidelis a doborât trei recorduri
Ministerul Finanțelor: A doua ediție din acest an a programului de tilturi de stat Fidelis a doborât trei recorduri
Cea de-a doua ediţie din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis a fost marcată de trei recorduri, respectiv cea ...