Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR

Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul de 2,4% consemnat în 2023, evoluţia fiind determinată în principal de deteriorarea portofoliilor de credite acordate companiilor, în special întreprinderilor mici şi foarte mici, a declarat, vineri, vicepreşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Daniela Ropotă.
AGERPRES - S, 14 nov. 2026, 14:23
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici - date AAFBR

„Vedem că a scăzut puternic în ultimul deceniu (rata creditelor neperformante – n.r), de pe la aproape 21% la finalul anului 2014, până la un minim de 2,4% în 2023. De atunci, tendinţa s-a inversat. Acum rata a ajuns la 2,9%, conform ultimelor raportări la T2 2026, şi această creştere a fost determinată în principal de companii”, a explicat Daniela Ropotă, la conferinţa „România Financiară 2027: Viziune, Inovare, Acţiune. Strategii de business şi soluţii de creştere într-un climat economic, politic şi social complex”, organizată de Grupul de presă MediaUno.

Potrivit acesteia, evoluţia creditelor neperformante este diferită în cazul populaţiei şi al companiilor. În cazul persoanelor fizice, rata NPL a coborât de la 3,2% în decembrie 2023 la 2,8% în 2025, însă în ultima perioadă se observă din nou o creştere, pe fondul creditelor de consum, scrie Agerpres.

În cazul companiilor, deteriorarea este mai pronunţată. Rata creditelor neperformante a ajuns la 5,6% în martie 2026, faţă de 4,4% în martie 2025, iar tendinţa de creştere se manifestă în majoritatea sectoarelor economice.

„Pe sectoare vedem că cele mai afectate sunt agricultura şi construcţiile, unde sunt cele mai mari rate ale creditelor neperformante, dar tendinţa de creştere este la majoritatea sectoarelor. Cele mai mari creşteri au fost în comerţ şi în utilităţi. Iar dacă ne uităm în funcţie de dimensiuni, vedem că firmele mici şi foarte mici au fost cele mai afectate, unde rata creditelor neperformante a ajuns la 7,9%”, a afirmat reprezentanta AAFBR.

Un alt semnal de deteriorare îl reprezintă evoluţia creditelor garantate de stat, unde rata creditelor neperformante s-a majorat de la 5,3% la 11,3% în martie 2026.

„Aceste credite au avut rolul de a susţine IMM-urile într-o perioadă complicată economic şi anumite portofolii au avut o calitate mai slabă. Prin urmare, deteriorarea contextului economic conduce la un risc de credit mai pronunţat pe această categorie”, a spus Daniela Ropotă.

Ea a atras atenţia că majorarea creditelor neperformante în cazul împrumuturilor garantate de stat presupune şi transferarea unei părţi din riscul de credit către bugetul public, prin activarea garanţiilor.

„Se mută costul sau riscul, să zic aşa, de la bănci la buget, pentru că vorbim de nişte garanţii de stat”, a explicat aceasta.

Vicepreşedintele AAFBR a avertizat că înrăutăţirea situaţiei economice, cu efecte asupra veniturilor şi profiturilor companiilor şi populaţiei, afectează capacitatea de rambursare a împrumuturilor şi poate conduce la creşterea în continuare a creditelor neperformante.

„Contextul economic slab conduce la venituri şi profituri mai reduse pentru companii, pentru populaţie, la deteriorarea capacităţii de rambursare, care la rândul ei are impact asupra creşterii ratei de credite neperformante şi implicit asupra majorării costului riscului şi provizioanelor, ceea ce conduce la înăsprirea standardelor de creditare şi presiune asupra lichidităţii şi profitabilităţii băncilor”, a explicat vicepreşedintele AAFBR.

În opinia sa, calitatea activelor şi costul riscului se deteriorează, iar vulnerabilitatea este vizibilă în special în cazul companiilor mici, dar şi în portofoliile de credite garantate de stat. Tendinţa de creştere a creditelor neperformante se observă şi în cazul corporaţiilor, ceea ce indică o vulnerabilitate a sectorului companiilor pe termen scurt.

„Sectorul bancar este unul rezilient, cu riscuri în creştere, are buffere de profitabilitate, lichiditate, solvabilitate în prezent, dar acestea se subţiază, se vede un trend de deteriorare”, a subliniat Daniela Ropotă.

Aceasta a arătat că, deşi sistemul bancar dispune în continuare de rezerve de capital şi lichiditate peste media Uniunii Europene, indicatorii s-au redus faţă de maximele atinse în 2024-2025.

În ceea ce priveşte comparaţia europeană, rata creditelor neperformante din România este cu aproape un punct procentual peste media UE, iar gradul de acoperire cu provizioane este, de asemenea, mai ridicat, potrivit analizei prezentate de Daniela Ropotă.

Referindu-se la profitabilitatea sectorului bancar, aceasta a arătat că indicatorii de rentabilitate au scăzut după nivelul maxim înregistrat în 2023, evoluţie explicată prin reducerea veniturilor nete din dobânzi, creşterea costului riscului şi introducerea impozitului pe cifra de afaceri.

Totodată, profitabilitatea este distribuită inegal între instituţiile de credit, băncile mari având rezultate mai bune decât cele mici. Potrivit analizei, diferenţele s-au accentuat după 2023, iar profitabilitatea mediană a băncilor a coborât la 0,6%, de la 0,8% în perioada 2023-2024.

În concluzie, Daniela Ropotă a apreciat că sistemul bancar are în continuare capacitatea de a absorbi eventuale şocuri macroeconomice, însă deteriorarea indicatorilor de calitate a activelor, a profitabilităţii şi a eficienţei impune atenţie asupra evoluţiilor viitoare.

Te-ar mai putea interesa și
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat despre potențiale domenii de extindere a cooperării în sectorul petrolului......
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor ...
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...