Gazprom a ajuns printre cei mai mari furnizori de materie primă ai Oltchim. Combinatul se vinde luna aceasta

O treime din propilena necesară combinatului chimic în acest an va fi cumpărată de la rafinăria NIS de la Pancevo. Restul se aduce în mare parte din import, pentru că nu există bani pentru repornirea petrochimiei de la Arpechim, ce aparţine chiar Oltchim. NIS este deţinută de gigantul rusesc Gazprom.
Florin Cojocaru - D, 16 mart. 2014, 22:03
Gazprom a ajuns printre cei mai mari furnizori de materie primă ai Oltchim. Combinatul se vinde luna aceasta

Circa 15% din necesarul de propilenă a combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a provenit, anul trecut, de la rafinăria din oraşul sârbesc Pancevo, aparţinând grupului sârbesc NIS, o subsidiară a Gazprom, a spus, pentru ECONOMICA.NET, Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim.

Pentru acest an, o treime din necesarul de propilenă va veni de la acelaşi furnizor.

Cotractăm 1.500 de tone lunar de la Pancevo, dintr-un necesar total de 4.500 de tone. Sârbii au preţuri foarte bune şi condiţii ideale de transport. Care-i problema cu Pancevo? Sunt OK, şi în trecut Oltchim se aproviziona de la sârbi”, a spus Piperea. Acesta a precizat că restul de materie primă provine de la diverşi furnizori locali, printre care şi rafinăria Petrom de la Brazi, dar mai ales din import.

În mod obişnuit, cea mai mare parte a propilenei venea de la Arpechim Piteşti, dar petrochimia de la Piteşti, care aparţine chiar Oltchim, nu funcţionează, pentru că rafinăria Arpechim, care practic asigură funcţionarea rafinăriei, este închisă de mai mulţi ani. 

Acesta a menţionat că necesarul de 4.500 de tone de propilenă pe lună, 54.000 pe an, este valabil pentru situaţia actuală, când fabrica merge la doar 27% din capacitate.

Daca ar funcţiona la capacitate, Oltchim ar avea nevoie de cel 12.000 tone de propilenă pe lună, şi de 10 tone de etilenă pe oră, pentru fabricarea policlorurii de vinil.

Constatin Roibu, director al Oltchim din 1991 până în 2012, ne-a spus că, dacă nu s-ar fi închis petrochimia de la Arpechim, aceasta ar fi putut asigura 8-9.000 de tone de propilenă lunar. Aşa însă, combinatul trebuie să aducă de unde poate. „De unde din intern, dacă nimeni nu mai produce? Petrom, cu Brazi, nu produce decât pe la 1.800 de tone lunar. Aşa că, încă din ultima parte a mandatului meu, aduceam de la Pancevo, de la LukOil Bulgaria, din Ucraina”, a spus Roibu.

Propilena este utilizată de Oltchim la producţia de polioli. La fel ca şi etilena, propilena se obţine din produşii secundari rezultaţi în urma rafinării ţiţeiului, prin instalaţia de piroliză. Propilena se poate transporta şi rutier.

Rafinăria de la Pancevo aparţine NIS Petrol, controlată de Gazprom Neft. Sârbii mai deţin şi rafinăria Novi Sad.

Statul român s-a angajat să privatizeze activele viabile ale Oltchim, reunite într-o firmă nouă, până pe 28 martie. De fabrică s-au interesat un concern chinez, grupul maghiar Mol, omul de afaceri Ştefan Vuza şi ruşii de la Oil Gas Trade.Statul încearcă, în acest moment, să negocieze preluarea rafinăriei Arpechim de la Petrom, pentru a o vinde la pachet cu Oltchim.

Compania sârbească NIS este prezentă în România prin reţeaua de benzinării Gazprom, aflată în plină extindere.

Te-ar mai putea interesa și
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a......
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută de președinția Consiliului Uniunii Europene
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută ...
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului ...
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete ...