Ghiseul.ro, interconectat cu Acces Point eDelivery; instituţiile publice naţionale şi europene pot face schimb de informaţii

Platforma digitală prin care pot fi achitate online taxele şi impozitele locale şi centrale pentru persoane fizice, Ghiseul.ro, a fost interconectată cu Acces Point eDelivery, sistemul care permite instituţiilor publice naţionale şi europene să facă schimb de informaţii, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).
Economica.net - mar, 12 iun. 2018, 13:58
Ghiseul.ro, interconectat cu Acces Point eDelivery; instituţiile publice naţionale şi europene pot face schimb de informaţii

Practic, după realizarea unui protocol de colaborare între autorităţile române şi franceze, de exemplu, un cetăţean român ar putea vedea în Ghiseul.ro taxele pe care le are de plătit pentru proprietăţi deţinute în Franţa, amenzi de circulaţie sau alte datorii publice, inclusiv metodele de plată sau chiar plata direct online.

‘Digitalizarea este o prioritate atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru noi ca stat, motiv pentru care întreaga echipă guvernamentală lucrează la atingerea acestui obiectiv. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, dar şi în instituţiile aflate în subordine, pot spune că se fac progrese majore pentru schimbarea modalităţii de interacţiune a cetăţeanului cu autorităţile, folosindu-ne de avantajele aduse de transformarea tehnologică. Un astfel de exemplu este serviciul Acces Point eDelivery, pe care noi l-am dezvoltat în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, pentru care urmează să fie elaborate protocoale standard de comunicare între sisteme’, a declarat Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Potrivit ministerului de resort, după un an în care au fost dezvoltate componentele software necesare, proiectul iniţiat de Agenţia pentru Agenda Digitală a României, instituţie aflată în subordinea MCSI, se află este în prezent la etapa de teste, în condiţii de funcţionare.

Prin proiectul Acces Point eDelivery pot fi primite informaţii de la orice sistem din administraţia publică, ce vor fi furnizate mai departe utilizatorilor săi, vor fi păstrate în contul personal al plătitorului dovezile de plată, care pot fi imprimate în orice moment, sistemul transmiţând şi primăriilor borderouri zilnice de plată validate de către bănci. Acest model poate fi replicat şi la nivel european, cu orice sistem similar Ghiseul.ro din statele membre ale Uniunii Europene.

‘Proiectul Acces Point eDelivery utilizează tehnologia actuală pentru a interconecta Ghiseul.ro cu toate sistemele informatice utilizate de administraţie, dar şi cu platformele de internet banking sau aplicaţiile de mobile banking. Mai mult, ar putea fi transmise informaţii despre taxe, amenzi, notificări, autorizaţii, ajutoare sociale, răspunsuri la notificări, totul într-un cadru integrat, unitar, modern, ce poate fi ulterior interconectat cu servicii echivalente din alte ţări ale Uniunii Europene’, a precizat preşedintele Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, Liviu Stoica.

Proiectul Acces Point eDelivery este realizat de Agenţia pentru Agenda Digitală a României, din cadrul MCSI, în parteneriat cu ARIES Transilvania, CertSIGN şi Indeco Soft, cu sprijinul Asociaţiei de Plăţi Electronice din România.

Valoarea proiectului este de 371.010 de euro, fiind cofinanţat de Comisia Europeană (CE), prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei

Te-ar mai putea interesa și
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Moscova interzice activitatea organizației americane pentru promovare democrației Freedom House
Rusia a declarat marţi indezirabilă organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House, măsură care îi interzice activităţile în ţară, în plină tensiune cu Washingtonul şi......
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Ursula von der Leyen și Donald Tusk susțin consolidarea industriei europene de armament
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi premierul polonez Donald Tusk au pledat marţi pentru creşterea cheltuielilor ...
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Lovitură dură pentru hackeri. A fost demascat liderul rus al LockBit, cea mai prolifică grupare de infractori ransomware
Liderul grupului rusofon de hackeri LockBit, care a revendicat mii de atacuri începând din 2020, a fost demascat și sancționat ...
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Începe IPO Premier Energy, care ar urma să conducă la listarea companiei la BVB. Detaliile ofertei
Premier Energy PLC, una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă ...