Grupul Renault Romania angajează 300 de persoane în Bucureşti, Titu şi Mioveni

Constructorul auto Groupe Renault Romania a anunţat vineri că are 300 de posturi disponibile şi caută astfel să angajeze în activităţile de cercetare-dezvoltare, servicii de business, fabricaţie, achiziţie şi în departamentul financiar.
Economica.net - vin, 20 oct. 2017, 06:24
Grupul Renault Romania angajează 300 de persoane în Bucureşti, Titu şi Mioveni

Timp de două zile (20, 21 octombrie), echipele de Resurse Umane ale Groupe Renault România invită pasionaţii domeniului auto la cel mai mare târg de carieră, Angajatori de Top, desfăşurat la Bucureşti. Candidaţii au şansa unui prim interviu chiar în stand cu specialişti ai companiei, în funcţie de postul vizat”, a anunţat vineri grupul într-un comunicat.

Cele 300 de posturi cu care Groupe Renault România vine la Angajatori de Top sunt disponibile în Bucureşti, Titu şi Mioveni.

Pascal Candau, directorul centrului de inginerie al Renault Technologie Roumanie, afirmă că industria auto se transformă, de la an la an.

„Vehiculele viitorului vor fi hibride, electrice, conectate şi autonome. Ceea ce înseamnă noi provocări într-o industrie extrem de competitivă. În ultimii ani, compania noastră a atras sute de tineri, viitori ingineri, care au beneficiat de parcursuri de formare interne, sau specialişti în diverse domenii conexe domeniului auto. Continuăm să recrutăm şi să ne îmbogăţim echipele care să contribuie la succesul produselor noastre, atât în România, cât şi pe pieţele unde comercializăm vehiculele din gama Global Access”, spune Pascal Candau.

Acesta menţionează că 30% din cei 1.800 de stagiari ai programului „Drive your Future”, al Groupe Renault România, au fost ulterior angajaţi.

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 127 de ţări şi a vândut aproape 3,2 milioane de vehicule în 2016.

În 2016 Groupe Renault România a depăşit 5 miliarde de euro cifră de afaceri şi are 16.700 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...