Guvernul a aprobat schimbări în organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice

Guvernul a aprobat miercuri modificări şi completări privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru a asigura cadrul administrativ necesar îndeplinirii tuturor atribuţiilor acesteia, informează un comunicat al Executivului remis Agerpres.
Economica.net - mie, 19 oct. 2016, 14:08
Guvernul a aprobat schimbări în organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice

Astfel, Guvernul suplimentează organigrama ANAP cu 20 de posturi, de la 415, exclusiv demnitarul, la 435, exclusiv demnitarul.

‘Decizia a fost luată având în vedere volumul şi complexitatea activităţilor de implementare a Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, dar şi cele cinci direcţii de acţiune ale Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice’, se explică în comunicatul citat.

Totodată, Guvernul prevede pentru ANAP şi ‘instituirea funcţiei de sprijin operaţional pentru autorităţile contractante, prin elaborarea unui ghid operaţional interactiv, actualizabil, care să înlocuiască suprareglementarea de nivel terţiar’.

În ceea ce priveşte organizarea ANAP, actul normativ prevede fuzionarea structurii responsabile cu reglementarea în domeniul achiziţiilor publice şi înfiinţarea Direcţiei Generale Politici Publice, Reglementare şi Armonizare Legislativă, în cadrul căreia se organizează Direcţia Politici Publice şi Direcţia Reglementare şi Armonizare Legislativă.

‘Executivul a decis, totodată, dezvoltarea funcţiei de supervizare exercitată de agenţie, printr-o monitorizare coerentă şi sistematică a sistemului electronic de achiziţii publice SEAP, pentru a evalua funcţionarea şi evoluţia sistemului în timp şi pentru a se stabili dacă obiectivele propuse au fost atinse’, arată comunicat Guvernului.

La nivelul conducerii ANAP, Executivul a decis că nu doar secretarul general, ci şi secretarul general adjunct este înalt funcţionar public, numit, în condiţiile legii, prin decizie a prim-ministrului.

Te-ar mai putea interesa și
Atentat dejucat la Paris, în fața sediului Bank of America
Atentat dejucat la Paris, în fața sediului Bank of America
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să......
Gigantul din Turcia care mută reactoare de sute de tone se instalează în România. Ce proiecte mamut are în vizor Hareket
Gigantul din Turcia care mută reactoare de sute de tone se instalează în România. Ce proiecte mamut are în vizor Hareket
Colosul turc Hareket, faimos pentru transporturile „imposibile” de mii de tone, a decis să își deschidă baza oficială ...
USR București propune ca transportul public să fie gratuit vinerea
USR București propune ca transportul public să fie gratuit vinerea
USR Bucureşti propune introducerea unui program pilot de transport public gratuit în fiecare vineri, "Green Friday", ca ...
Grindeanu: Nu îmi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Eu, al treilea om în stat, vă spun că nu ştiu nimic despre acest program
Grindeanu: Nu îmi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Eu, al treilea om în stat, vă spun ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, că în calitatea sa de preşedinte al Camerei ...