INS: Managerii estimează o creştere moderată a activităţii în industrie, comerţul cu amănuntul şi servicii

Activitatea în industrie, comerţul cu amănuntul şi servicii va avea o creştere moderată în perioada octombrie-decembrie 2018, numărul de salariaţi în industrie şi servicii se va menţine relativ stabil, iar preţurile vor creşte în industrie şi şi construcţii, conform anchetei de conjunctură publicată luni de Institutul Naţional de Statistică.
Economica.net - lun, 29 oct. 2018, 07:30
INS: Managerii estimează o creştere moderată a activităţii în industrie, comerţul cu amănuntul şi servicii

Astfel, în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2018, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru cele trei luni creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +6%). Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +36%), în timp ce pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra scădere (sold conjunctural -20%).

Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%).

În construcţii, conform estimărilor din luna octombrie 2018, în activitatea de construcţii se va înregistra în perioada menţionată scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -15%). Managerii estimează, de asemenea, scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -10%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +9%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat o tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +13%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere uşoară (sold conjunctural +12%). Angajatorii prognozează şi o majorare a numărului de salariaţi (sold conjunctural +18%).

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale preconizează o creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +24%).

Conform estimărilor din luna octombrie 2018, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o creştere moderată în perioada octombrie-decembrie 2018 (sold conjunctural +9%). În acest sector se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%). Preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Ramele Alstom 10 și 11 produse pentru România au fost recepționate preliminar – ARF
FOTO Ramele Alstom 10 și 11 produse pentru România au fost recepționate preliminar – ARF
Luni, 22 decembrie 2025, o echipa de proiect - formată din reprezentați ai Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) - s-a deplasat la Depoul Alstom, din incinta Atelierele CFR Grivița,......
AFM a aprobat dosare de finanțare de peste 1 miliard de lei în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, Iluminat Public şi Apă Canal
AFM a aprobat dosare de finanțare de peste 1 miliard de lei în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, Iluminat Public ...
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, noi dosare de finanţare în cadrul Programelor Fabrici de reciclare, ...
Valoarea tranzacțiilor de pe piața de capital românească a ajuns la 31,23 de miliarde de lei în primle nouă luni din 2025 – raport ASF
Valoarea tranzacțiilor de pe piața de capital românească a ajuns la 31,23 de miliarde de lei în primle nouă luni din ...
Valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Sistemul Multilateral ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,4 miliarde de lei de băncile comerciale
Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,4 miliarde de lei de băncile comerciale
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,4 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de ...