Investiţiile chineze în străinătate au depăşit 100 de miliarde de dolari, în 2014

Investiţiile chineze în străinătate au crescut, anul trecut, cu 14,1%, depăşind pentru prima dată pragul de 100 de miliarde de dolari, în timp ce investiţiile străine directe în China au urcat cu doar 1,7% în ritm anual, arată cifrele oficiale publicate, vineri, de Ministerul chinez al Comerţului, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - vin, 16 ian. 2015, 07:20
Investiţiile chineze în străinătate au depăşit 100 de miliarde de dolari, în 2014

În timp ce investiţiile chineze în străinătate au atins nivelul record de 102,9 miliarde de dolari, investiţiile străine directe în China s-au situat la 119,56 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Chiar dacă, în pofida estimărilor iniţiale ale Guvernului de la Beijing, în 2014, investiţiile chineze în străinătate nu au depăşit investiţiile străine în China, viceministrul chinez al Comerţului, Zhong Shan, a apreciat că este doar o chestiune de timp până când acest lucru se va întâmpla.

‘Pe baza dinamicii actuale, investiţiile chineze în străinătate vor creşte mult mai rapid decât investiţiile străine directe în China, ceea ce înseamnă că, în scurt timp, China va deveni un investitor net, o turnură istorică’, a declarat Zhong Shan, într-o conferinţă de presă.

Fără a oferi detalii cu privire la destinaţia investiţiilor chineze, Zhong Shan a subliniat că investiţiile chineze spre Uniunea Europeană s-au triplat, practic, în 2014, iar cele în SUA au crescut cu 23,9%.

În sens invers, investiţiile americane în China au scăzut anul trecut cu 20,6%, până la 2,66 miliarde de dolari, în timp ce acelea provenite din UE s-au diminuat cu 5,3%, până la 6,85 miliarde de dolari. În schimb, investiţiile provenite din Coreea de Sud au înregistrat o creştere de 29,8%.

Fluxul de investiţii în China este un indicator important al stării de sănătate a economiei mondiale şi, de asemenea, oferă o imagine a sectoarelor spre care se îndreaptă capitalul străin.

Datele oficiale arată că investiţiile străine directe în sectorul manufacturier au scăzut cu 12,3%, în timp ce în sectorul serviciilor au crescut cu 7,8%.

Autorităţile chineze urmează să dea publicităţii săptămâna viitoare cifrele privind evoluţia Produsului Intern Brut în 2014, analiştii estimând că va fi vorba de cea mai mică creştere economică din ultimii 24 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...