Investiţiile în energia regenerabilă ale ţărilor din sud le devansează pe cele din nordul dezvoltat

Investiţiile în energia regenerabilă care au atins în 2015 un nivel record la nivel mondial au fost pentru prima dată mai mari în ţările în curs de dezvoltare decât în ţările dezvoltate, a indicat un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), citat joi de agenţia France Presse.
Economica.net - vin, 25 mart. 2016, 08:49
Investiţiile în energia regenerabilă ale ţărilor din sud le devansează pe cele din nordul dezvoltat

Pentru prima dată în 2015, investiţiile în energia regenerabilă au fost mai mari în ţarile din sudul lumii decât în ţările dezvoltate din nord, totalul acestora la nivel global fiind de 286 miliarde de dolari (256 miliarde de euro), cu 3 l sută mai mare decât recordul precedent stabilit în 2011, a subliniat Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) într-un comunicat.

În 2015, ţările în curs de dezvoltare şi emergente au investit 156 miliarde de dolari (+ 19% faţă de 2014), China, reprezentând două treimi din această sumă (102 miliarde de dolari, adică + 8 la sută).

India (10 miliarde de dolari), Africa de Sud (4,5 miliarde de dolari), Mexic (4 miliarde de dolari) şi Chile (3,4 miliarde de dolari) au fost ţări în care investiţiile au crescut brusc, iar Maroc, Turcia şi Uruguay ‘au intrat pe lista ţărilor care investesc mai mult de un miliard de dolari’, notează AFP.

În zona ţărilor dezvoltate (cu un total de 130 de miliarde de dolari investiţi, adică – 8 la sută faţă de 2014), Europa a avut o scădere netă (- 21 la sută) cu 48 de miliarde de dolari cheltuite în 2015, ‘cea mai mică cifră înregistrată pe continent de nouă ani şi în ciuda investiţiilor record în proiectele eoliene offshore’, relevă UNEP. Această tendinţă este explicată printr-o creştere economică lentă şi prin politici de susţinere a energiei regenerabile mai puţin favorabile.

Sumele investite sunt în creştere în Statele Unite ale Americii (+ 19%, ajungând la 44 miliarde de dolari) şi stabile în Japonia (36 miliarde de dolari), mai notează agenţia France Presse.

Te-ar mai putea interesa și
„Nu stăm atât de bine cum ne așteptam″ – concluzia Comandamentului Energetic de Iarnă. Apă și gaze mai puține, consum de energie în creștere
„Nu stăm atât de bine cum ne așteptam″ – concluzia Comandamentului Energetic de Iarnă. Apă și gaze mai ...
Stocurile de gaze înmagazinate în depozitele subterane de înmagazinare sunt mai mici decât anul trecut, rezervele de apă din lacurile de acumulare sunt mult mai scăzute, iar consumul de energie......
Alertă în Insula Şerpilor. România a ridicat avioanele de război – Anunțul Ministerului Apărării Nationale
Alertă în Insula Şerpilor. România a ridicat avioanele de război – Anunțul Ministerului Apărării Nationale
O țintă aeriană a fost detectată de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale la est de Insula ...
Sorin Lazăr a preluat funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi. Primul său mesaj
Sorin Lazăr a preluat funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi. Primul său mesaj
Sorin Lazăr a preluat, miercuri, funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, la o zi după ce a fost numit de plenul ...
Autostrada Brașov – Făgăraș: Sunt șanse reale să înceapă lucrările anul viitor- șeful CJ Brașov
Autostrada Brașov – Făgăraș: Sunt șanse reale să înceapă lucrările anul viitor- șeful CJ Brașov
Autostrada Braşov – Făgăraş va avea alocare bugetară în 2027 şi sunt şanse reale să înceapă lucrările pe acest ...