Ioan Munteanu: Avem soluţii pentru a evita procedura de infringement pe legea supermarketurilor

Preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, social-democratul Ioan Munteanu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că există soluţii pentru a evita declanşarea procedurii de infringement pe legea supermarketurilor. 
Economica.net - Dum, 19 feb. 2017, 12:49
Ioan Munteanu: Avem soluţii pentru a evita procedura de infringement pe legea supermarketurilor
Ioan Munteanu a precizat că două dintre cele trei articole invocate de Comisia Europeană au deja rezolvare, iar pentru al treilea se caută o soluţie. 

”Am început dialogul de două săptămâni cu producătorii şi retailerii. Nu i-am mai chemat pe toţi odată ca să nu strige unul la altul că celălalt o duce mai bine. Astăzi, legea nu se poate aplica din cauza celor trei articole care ne pot duce la procedura de infringement. Vă asigur că nu se va ajunge acolo şi ne vom opri doar la atenţionare timp de 2 luni, conform procedurii. Grav este că legea a fost promulgată pe 17 iulie 2016, iar sesizarea s-a făcut pe 28 iunie, deci înainte de apariţia legii. Nu este în istorie aşa ceva, dar cu România se întâmplă multe la nivel european. Ne bucurăm că nu au sesizat cei din Comisia Europeană că am eliminat taxele la raft care erau cuprinse între 25 – 32%. Am înţeles că, în noua lege, retailerii vor să repună taxele de raft, dar ca să se liniştească vom introduce prevederea că taxele suplimentare se vor include în preţul de vânzare”, a spus deputatul Ioan Munteanu. 

El a arătat că din noua lege vor dispărea obligativitatea supermarketurilor de a promova pe banii lor produsele româneşti şi cea privind amenajarea unor rafturi distincte pentru aceste produse – două dintre cele trei articole invocate de Comisia Europeană. 

În ceea ce priveşte al treilea articol, ce face referire la 51% produse proaspete, parlamentarul a spus că eliminarea din lege ar putea fi compensată printr-un ordin de ministru care să specifice acest lucru. 

Te-ar mai putea interesa și
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990....
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, ...
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna martie cu 1,4 puncte, până la ...
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales ...