Iohannis: Ne aflăm într-un non-stadiu în privinţa aderării la euro. Nu e bine să ne fixăm un termen

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Cluj, că România e 'într-un non-stadiu' în ceea ce priveşte aderarea la zona euro, adăugând că nici nu e bine să ne fixăm o dată pentru aderare.
Economica.net - joi, 17 nov. 2016, 19:12
Iohannis: Ne aflăm într-un non-stadiu în privinţa aderării la euro. Nu e bine să ne fixăm un termen

‘Ne aflăm într-un non-stadiu. Trebuie să îndeplinim nişte condiţii pe care în principiu le îndeplinim, dar din exces de zel au fost politicieni care au propus să fim parte a zonei euro din 2019. E atât de nerealist încât nici nu s-au întrunit comisiile tehnice care trebuiau să existe în acest caz’, a spus Klaus Iohannis.

El a mai spus că din 2015 n-a mai fost evaluată situaţia aderării la moneda unică.

‘La un moment dat, chiar la începutul lui 2015, mi-am dorit să fim acolo în 2019, dar nu a fost realist şi realizabil. De atunci nu s-a reevaluat situaţia, la modul de a restabili când ne integrăm, ci la modul de a fi mai bine pregătiţi pentru ca atunci când ajungem să nu avem noi probleme, pentru că aderând la zona euro se renunţă la multe pârghii de politică monetară pe care le folosim şi care ne-au ajutat în această etapă. Faptul că avem creştere economică de 5% când alţii au creştere de unul sau două procente are şi o astfel de explicaţie, că ne-am mişcat uşor folosind anumite instrumente de politică monetară. Între specialişti se vehiculează că este nevoie să avem o convergenţă reală puţin mai mare. Este general acceptată o convergenţă minimală de 60% şi discuţiile sunt mai degrabă pe ideea că trebuie să trecem de acest prag dacă intrăm în zona euro’, a explicat Klaus Iohannis.

Potrivit acestuia, nu este bine să ne fixăm un termen de aderare la euro.

‘Nu avem un deadline şi nici nu cred că este bine să ne punem unul, deoarece UE are nenumărate crize prin care trece şi pe care nu le gestionăm cu măiestrie, ba abia le gestionăm. Nu este problematic să nu avem deadline. Ne pregătim aşa cum e cel mai natural, prin creştere economică, şi să vedem când devine oportună abordarea unui deadline pentru a intra în zona euro’, a mai spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat joi la dezbaterea ,,Uniunea Europeană între dezintegrare şi reformare. Contribuţia României la consolidarea construcţiei europene’, organizată la Cluj-Napoca de Grupul de reflecţie şi analiză internaţională CITADEL, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...