Irimescu: Avem în plan să mai aplicăm o schemă de minimis pentru a mai salva din producătorii de carne din România

Ministrul Agrculturii, Achim Irimescu, a declarat marţi că instituţia pe care o conduce are în plan să mai aplice o schemă de ajutor de minimis pentru producătorii mici şi medii de carne de porc din România, în contextul crizei de carne de porc de la nivel european, care a dus la falimentul multor mici producători, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 27 sept. 2016, 14:45
Irimescu: Avem în plan să mai aplicăm o schemă de minimis pentru a mai salva din producătorii de carne din România

„Mai întâi ar trebui să ne orientăm spre acoperirea consumului naţional. Să nu uităm că România e net importator, adică mai puţin exportă decât importă la carnea de porc, iar criza gravă din sectorul european al cărnii de porc, care durează de peste un an de zile, a condus la practic falimentul foarte multor mici producători din România. În perioada următoare avem în plan să mai aplicăm o schemă de minimis pentru a mai salva ce se mai poate salva din sectorul mic şi mediu producător din România”, a spus Irimescu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă ministerul are pregătite vreun set de măsuri pentru a creşte exportul de carne de porc din România.

Doar 40% din fermele din România vor putea exporta porci vii în condiţiile restrictive impuse de Comisia Europeană, după ridicarea interdicţiilor în ceea priveşte exportul de animale vii, în luna octombrie a acestui an.

România va putea exporta porci vii în celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene din luna octombrie, după ce a fost votată în septembrie trecerea ţării în anexa I a Deciziei europene în Comitetul Permanent Veterinar al Comisiei Europene.

În ultimii 70 de ani, României i-a fost interzis să exporte porci vii şi carne de porc din cauza problemelor cu pesta porcină. Exportul este posibil de acum înainte, însă Comisia Europeană impune câteva condiţii destul de restrictive.

Te-ar mai putea interesa și
Elveţia se confruntă cu sarcina dificilă de a identifica victimele incendiului din Crans-Montana
Elveţia se confruntă cu sarcina dificilă de a identifica victimele incendiului din Crans-Montana
Anchetatorii au început vineri sarcina dificilă de a stabili identitatea cadavrelor arse în incendiul care a cuprins un bar aglomerat şi a omorât aproximativ 40 de persoane la o petrecere de......
Braşov: S-a deschis sezonul de schi în Poiană
Braşov: S-a deschis sezonul de schi în Poiană
Sezonul de schi s-a deschis în Poiana Braşov, putându-se schia în partea superioară a Masivului Postăvaru şi pe pârtiile ...
Salvamont: 42 de persoane – salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Salvamont: 42 de persoane – salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Salvamontiştii din întreaga ţară au avut "un debut de foc" în prima zi a noului an, fiind solicitaţi în ultimele 24 ...
Luptă strânsă BYD – Tesla pentru prima poziție în clasamentul mondial al vânzărilor de mașini electrice și hibride PHEV
Luptă strânsă BYD – Tesla pentru prima poziție în clasamentul mondial al vânzărilor de mașini electrice și ...
Compania chineză BYD este pe cale să îi devanseze pe americanii de la Tesla pe piața mondială a vânzărilor de mașini ...