Locuinţele s-au scumpit în septembrie, la nivel naţional, cu 1,9%, până la 1.220 de euro pe mp

Locuinţele s-au scumpit, în septembrie 2018, la nivel naţional, cu 1,9% comparativ cu luna august, până la 1.220 de euro/mp, în special sub influenţa segmentului nou, se arată într-o analiză de specialitate, remisă joi AGERPRES.
Economica.net - J, 11 oct. 2018, 08:59
Locuinţele s-au scumpit în septembrie, la nivel naţional, cu 1,9%, până la 1.220 de euro pe mp

Capitala se situează pe primul loc în clasamentul lunar al creşterilor de preţ. Vânzătorii şi-au majorat pretenţiile cu 1,3% în septembrie, ajungând, astfel, la un nivel de 1.319 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.302 euro/mp la sfârşitul lui august). Conform analizei Imobiliare.ro, interesantă este evoluţia contrastantă a celor două segmente de piaţă analizate. Dacă apartamentele vechi s-au ieftinit în acest răstimp cu 0,7% (de la 1.231 la 1.222 euro/mp), cele noi s-au apreciat cu nu mai puţin de 3% (de la 1.346 la 1.386 euro/mp).

În Braşov, preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare (indiferent de anul de construcţie) s-a majorat uşor în septembrie, anume cu 0,3%, de la 1.062 la 1.065 euro/mp. În vreme ce locuinţele vechi din oraş s-au menţinut, practic, la acelaşi nivel de preţ (acestea au consemnat o scădere de doar 0,1%, de la 1.054 la 1.053 euro/mp), cele nou-construite s-au scumpit cu 0,9% (de la 1.085 la 1.095 euro/mp).

În Cluj-Napoca, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 0,4% în prima lună de toamnă, de la 1.525 la 1.531 euro/mp. Şi aici, locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat uşor, respectiv cu 0,3% (de la 1.566 la 1.561 euro/mp). Cele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat un avans important, de 1,2% (de la o valoare de 1.483 euro/mp, până la 1.501 euro/mp).

În Constanţa, preţurile au înregistrat un avans de 0,6% în septembrie, pretenţiile vânzătorilor de apartamente majorându-se, per ansamblu, de la 1.141 la 1.148 euro/mp. Alături de Timişoara, Constanţa este unul dintre cele două mari centre regionale în care apartamentele vechi nu s-au ieftinit luna trecută – acestea au consemnat, în schimb, o creştere de 0,5%, de la 1.138 la 1.144 euro/mp. În acelaşi timp, locuinţele nou-construite din oraş s-au apreciat cu 1%, de la 1.150 la 1.162 euro/mp.

În Iaşi, preţul mediu solicitat pentru toate apartamentele disponibile pe piaţă, indiferent de anul de construcţie, a cunoscut doar o variaţie uşoară în septembrie, un plus de 0,1%, de la 1.045 la 1.046 euro/mp. Această aparentă stagnare ascunde, însă, evoluţii importante pe cele două segmente de piaţă analizate. Astfel, dacă locuinţele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 2,5% (de la 1.019 la 994 euro/mp), cele nou-construite s-au scumpit cu 0,8% (de la 1.059 la 1.067 euro/mp).

În Timişoara, indicele Imobiliare.ro relevă o majorare de 0,5% a aşteptărilor proprietarilor de apartamente în luna septembrie, de la 1.204 la 1.210 euro/mp. Creşteri de preţ au fost înregistrate pentru ambele tipuri de proprietăţi, însă cuantumul acestora a fost diferit, astfel că ecartul dintre cele două segmente de piaţă analizate s-a lărgit. Locuinţele vechi s-au apreciat cu 0,4% (de la 1.203 la 1.208 euro/mp), însă cele noi s-au scumpit cu 1% (de la 1.206 la 1.218 euro/mp).

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...