Mark Mobius se retrage de la conducerea zilnică a Templeton Emerging Markets Group

Mark Mobius, un simbol al managementului de fonduri care a popularizat investiţiile pe pieţele emergente, va transfera responsabilităţile de conducere a Templeton Emerging Markets Group către Stephen Dover, retrăgându-se din managementul zilnic al companiei, relatează Bloomberg, potrivit News.ro.
Economica.net - joi, 31 mart. 2016, 15:04
Mark Mobius se retrage de la conducerea zilnică a Templeton Emerging Markets Group

Investitorul în vârstă de 79 de ani, cunoscut pentru conferinţele susţinute în întreaga lume, care l-au făcut să călătorească 250 de zile pe an, va rămâne preşedinte al grupului.

Mobius se va concentra pe promovarea perspectivelor pieţelor emergente şi atragerea investitorilor către plasamentele în active în regiunile aflate în dezvoltare, unde perspectivele sunt din nou în creştere după ani de scăderi.

„Simt că va fi o mare oportunitate. Prioritatea mea este să promovez puternic pieţele emergente, pentru a mă asigura că investitorii vor reveni pe aceste pieţe, care sunt subevaluate”, a afirmat Mobius într-un interviu la televiziunea Bloomberg.

Mobius, care a investit în ultimele patru decenii pe pieţele în dezvoltare, şi-a creat reputaţia de a simţi care sunt acţiunile subevaluate, raportat la potenţialul lor de creştere, el obţinând venituri ridicate la începutul carierei sale.

El a înregistrat probleme în ultimii ani, în condiţiile în care investiţiile în mărfuri şi companii miniere i-au provocat pierderi.

„Mark Mobius este un gigant al finanţelor. A fost un creator al activelor pieţelor emergente”, a spus Tim Condon, director pentru cercetări în zona Asia, în Singapore, la ING Groep.

Dover va deveni director de investiţii al grupului şi va prelua unele dintre responsabilităţile lui Mobius pe 15 aprilie, a anunţat grupul Templeton într-un comunicat.

Mobius a anunţat în iulie anul trecut că se va retrage de la conducerea Templeton Emerging Markets Investment Trust, iar Carlos Hardenberg a fost selectat să îi preia atribuţiile în octombrie.

Dover, cu experienţă de peste 20 de ani în investiţii pe pieţele emergente, coordonează în prezent echipa care administrează produse pe 14 pieţe în întreaga lume, din Brazilia până în China, Vietnam şi Polonia.

El va rămâne şef al Franklin Local Asset Management. Decizia va reuni sub aceeaşi conducere Franklin Local Asset Management şi Emerging Markets Group, potrivit comunicatului.

Templeton Asian Growth Fund, cu active de 4,4 miliarde de dolari, a pierdut 27% în 2015, performanţă sub cea înregistrată de 99% dintre fondurile concurente, potrivit datelor Bloomberg.

Mobius consideră că pieţele emergente sunt pe cale să se redreseze, în frunte cu Brazilia, Rusia şi Vietnam.

Indicele MSCI Emerging Markets Index a avansat în ianuarie cu 21% de la un minim din 2009.

Mobius a obţinut diplome de licenţă şi masterat la Boston University şi a urmat studii de doctorat la Massachusetts Institute of Technology, în 1964, cu specializare în economii în dezvoltare.

După studii, Mobius a lucrat ca cercetător din uşă în uşă pentru companii care doreau să comercializeze produse în Asia, între care Monsanto, Avon Products şi National Renderers Association.

Mobius a venit la Templeton, Galbraith & Hansberger în 1987, când investiţiile în ţările în dezvoltare erau încă o noutate.

Te-ar mai putea interesa și
Miniștrii de Finanțe din UE au căzut de acord asupra noilor reguli privind rambursarea mai rapidă a banilor proveniți din dubla impunere
Miniștrii de Finanțe din UE au căzut de acord asupra noilor reguli privind rambursarea mai rapidă a banilor proveniți ...
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană, reuniţi marţi la Bruxelles, au convenit asupra unor noi reguli menite să ajute investitorii la recuperarea sumelor în caz de dublă impunere,......
Hidroelectrica raportează un profit de peste 1,32 de miliarde de lei pentru primele trei luni din an, în scădere 23%
Hidroelectrica raportează un profit de peste 1,32 de miliarde de lei pentru primele trei luni din an, în scădere 23%
Grupul Hidroelectrica a înregistrat în primele trei luni ale anului în curs un profit net în scădere cu 23%, la 1,326 ...
Banca Angliei ar putea decide luna viitoare să reducă dobânda de referință, în contextul evoluțiilor de pe piața forței de muncă
Banca Angliei ar putea decide luna viitoare să reducă dobânda de referință, în contextul evoluțiilor de pe piața ...
Nivelul salariului reglementat în Marea Britanie a crescut mai mult decât se estima în primul trimestru din 2024, dar ...
ANCOM: Viteza medie de download pentru internetul fix a crescut cu 10% anul trecut față de 2022
ANCOM: Viteza medie de download pentru internetul fix a crescut cu 10% anul trecut față de 2022
Utilizatorii de internet din România au înregistrat anul trecut o viteză medie de download de 587 Mbps pentru internetul ...