Metrorex cumpără 13 trenuri noi de metrou pentru Magistrala Drumul Taberei

Metrorex vrea să cumpere 13 trenuri noi de metrou pentru dotarea Magistralei 5, după ce o licitație anterioară pentru achiziția a 51 de garnituri a fost suspendată, în urma unei anchete DNA.
Economica.net - lun, 23 mai 2016, 21:00
Metrorex cumpără 13 trenuri noi de metrou pentru Magistrala Drumul Taberei

„Bugetul de investiții pentru 2016 al Metrorex include achiziţia şi punerea în funcţiune a 13 trenuri noi de metrou pentru dotarea Magistralei 5, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor inclusiv staţia, galeria de legătură şi depoul Valea Ialomiţei”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Marin Aldea, directorul general al Metrorex.

Oficialii companiei au anunțat că lucrările la acest tronson ar putea fi finalizate până în vara anului viitor, după ce anterior menționau ca termen de finalizare primul trimestru din 2017.

Anul trecut, reprezentanții companiei spuneau că trenurile de metrou care vor circula pe Magistrala 5 vor fi din parcul de inventar al Metrorex. Deşi vechi de 30 de ani, reprezentanții companiei dădeau asigurări că garniturile de tip BM1 – IVA îndeplinesc toate condiţiile tehnice şi de siguranţă impuse.

„În funcţie de traficul de călători, pentru asigurarea capacităţii de transport pe Magistrala 5, tronsonul I, vor fi minim 8 trenuri şi maxim 13 trenuri. Asigurarea cu necesarul de trenuri pentru Magistrala 5 nu va afecta parcul de exploatare sau intervalul de circulaţie aferent Magistralelor 1, 2, 3 şi 4”, declarau reprezentanții Metrorex.

Noua achiziție are loc în contextul în care o procedură anterioară de achiziție a 51 de garnituri, în valoare de circa 400 milioane de euro, a fost suspendată în urma unei anchete DNA.

În decembrie anul trecut, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Valeriu Picu, angajat al Metrorex SA, membru al comisiei de licitație, în dosarul privind achiziția de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon. El este acuzat că a transmis informații în scopul adjudecării licitației de către firma spaniolă CAF.

DNA menționează că firma respectivă a fost desemnată câștigătoare, însă contractul de atribuire nu a fost încheiat din cauză că, în prezent, procedură este suspendată. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Tot anul acesta, Metrorex vrea sa pună în funcţiune cele 8 trenuri noi de metrou achiziționate de la spaniolii de la CAF în urma unei alte licitații, de 47 milioane de euro.

Metrorex are un buget total de circa 2,2 miliarde de lei în 2016, din care 1,4 miliarde de lei pentru investiţii. 82% din bugetul de investiţii, adică 1,15 miliarde de lei, reprezintă fonduri externe nerambursabile, europene.

Compania are în derulare mai multe proiecte de extindere a reţelei, dintre care cel mai important este, în acest moment, magistrala 5 din cartierul Drumul Taberei.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...