Mii de persoane au manifestat împotriva armelor nucleare, la Londra

Mii de persoane au defilat sâmbătă la Londra pentru a protesta împotriva reînnoirii programului de descurajare nucleară britanic Trident, faţă de care guvernul conservator are o atitudine favorabilă, relatează AFP. 
Economica.net - sâm, 27 feb. 2016, 16:50

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, şi liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, s-au aflat în coloana de manifestanţi şi urmau să se adreseze
manifestanţilor la încheierea protestului.

‘Opoziţia publicului devine din ce în ce mai puternică. Aceasta nu este doar o reuniune a taberei antinucleare. Această demonstraţie va arăta amploarea deplină a protestului’, a subliniat Kate Hudson, preşedinta organizaţiei ‘Campanie pentru dezarmare nucleară’.

O decizie urmează să fie luată cel mai târziu în acest an privind înlocuirea a patru submarine nucleare britanice. Costul provizoriu al operaţiunii a explodat şi cifra este estimată de acum la cel puţin 31 miliarde de lire (39 miliarde de euro).

Guvernul conservator condus de David Cameron este favorabil reînnoirii flotei nucleare învechite, cu baza în Faslane, în vestul Scoţiei, subliniind că aceasta este vitală pentru securitatea ţării. El doreşte să înlocuiască cele patru submarine ‘Trident’, din care unul se află în misiune în orice parte a lumii, 24 de ore din 24, cu submersibile ‘Successor’ care să intre în funcţiune la începutul anilor 2030.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...