Minerii continuă greva începută vineri. Cer salarii mai mari cu 45%

Cele câteva mii de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) care activează în cadrul unităţilor miniere continuă greva şi după întâlnirea avută luni dimineaţa la Ministerul Energiei, aceştia cerând, în principal, creşterea salariilor cu 45% şi condiţii mai bune de lucru.
Economica.net - lun, 14 ian. 2019, 16:24
Minerii continuă greva începută vineri. Cer salarii mai mari cu 45%

Minerii susţin că sunt hotărâţi să nu renunţe la protest până nu vor ajunge la o înţelegere direct cu administraţia companiei, ei acuzându-i pe liderii de sindicat că şi-au urmărit doar interesele personale, nu şi pe cele ale celor pe care îi reprezintă.

Protestul a început vineri seara la Cariera Jilţ Nord, extinzându-se apoi, pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică, la mai multe unităţi miniere. Angajaţii CEO au refuzat să intre în ture şi au manifestat în sălile de apel din incinta unităţilor. Lucrul care i-a nemulţumit pe mineri a fost anunţul administraţiei către liderii de sindicat că, în acest an, nu vor fi acordate majorări salariale şi nici alte drepturi.

Minerii de la Cariera Roşiuţa au prezentat şi o listă de revendicări care cuprinde, printre altele, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, acordarea echipamentului de protecţie, creşterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat, plata zilelor de sâmbătă şi duminică lucrate cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanţă.

În urma întâlnirii de luni dimineaţa, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan, a precizat că greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) este ilegală în acest moment, iar angajaţii companiei vor primi vouchere de vacanţă de la 1 mai dacă urmează paşii legali.

„Greva de la Complexul Energetic Oltenia este în afara cadrului legal. (…) Referitor la munca vie solicitarea lor a fost împărţită în două. Unu, voucherele de vacanţă la care din analiza cu directoratul companiei rezultă că din 1 mai se pot da şi se vor da, şi respectiv a doua solicitare este de creştere salarială într-un procent de 45%, ceea ce pentru companie este insuportabil ca şi procent. În schimb, s-au identificat pârghiile legale pentru recunoaşterea productivităţii pe care o are compania şi respectiv de reducere a altor cheltuieli şi negocierea lor cu sindicatele pentru creştere salarială”, a spus Vişan.

Toate aceste lucruri se pot concretiza doar dacă sindicatele vor notifica oficial începerea negocierilor într-un cadru legal, care înseamnă reluarea programului de lucru.

„Suplimentar, Ministerul Energiei s-a angajat şi va duce la îndeplinire programul de promovare a şase hotărâri de guvern privind exproprierile în zona Olteniei pentru crearea de noi fronturi de lucru, pentru ca să crească producţia de cărbune în acea zonă”, a completat el.

Potrivit lui Vişan, CE Oltenia are stocuri de lignit care îi ajung pentru o săptămână.

Întrebat ce se va întâmpla dacă sindicatele vor refuza propunerea, el a răspuns: „Legile statului funcţionează şi pentru situaţii normale şi pentru situaţii anormale. Noi am înştiinţat organele statului în acest sens şi dacă este pusă în pericol siguranţa sistemului energetic, securitatea lui, vom acţiona ca atare. (…) Sistemul Energetic Naţional e interconectat şi putem să luăm (din import – n.r.) în orice moment. Măsurile în ordine sunt prevăzute în planul de situaţii de urgenţă şi ele se vor lua. Dar eu sper să nu ajungem în această situaţie”.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...