Guvernul a mai pompat 1,5 milioane euro în Tarom pentru plata ratelor la avioanele Airbus 318

Acționarii companiei naționale Tarom au decis majorarea capitalului social al operatorului de transport aerian cu aproape 7 milioane de lei, se arată în datele publicate în Monitorul Oficial. 
Andrada Ghira - lun, 05 iun. 2017, 21:00
Guvernul a mai pompat 1,5 milioane euro în Tarom pentru plata ratelor la avioanele Airbus 318

Acționarii companiei Tarom au decis în luna martie a acestui an majorarea capitalului social cu suma de 6,98 milioane lei, divizat în 2,79 milioane de acțiuni cu o valoare nominală este de 2,50 lei/acțiune, arată o Hotărâre a AGEA (adunarea generală extraordinară a acționarilor).

Cele 1,55 milioane de euro reprezintă „sume achitate de Ministerul Finanțelor Publice în 2016 aferente creditelor contractate pentru finanțarea proiectului de achiziție aeronave Airbus A318 de către compania Tarom”, se mai arată în document. 

Acţionarii Tarom sunt: Statul român (97,22%), SIF Muntenia (0,08%), Romatsa (1,24%), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (1,46%). 

Tarom mai plăteşte rate pentru două aviaone Airbus A318 

Guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu dădea în 2006 undă verde Ministerului Finanţelor pentru achiziţia a patru avioane noi de la Airbus, asta după ce Tarom încercase vânzarea avioanelor A310, dar fără succes.

Compania naţională Tarom a contractat în 2004 patru avioane A318 de la Airbus. De-abia la începutul lui 2006 a fost a fost aprobată achiziţia celor patru aeronave, dintre care două au intrat în flota companiei la sfârşitul acelui an. Preţul mediu plătit de statul român: 40 de milioane de dolari pe aeronavă.

Anul trecut, compania Tarom a precizat pentru ECONOMICA.NET că mai sunt de „rambursat, până în ianuarie 2019, rate la creditele contractate doar pentru 2 aeronave A318”. 

Compania nu a precizat atunci care este valoarea pe care o mai are de rambursat pentru achiziţia avioanelor A318, însă în raportarea financiară pentru primele şase luni din 2016 a fost este stipulată suma de 12,85 milioane de lei la categoria credite bancare externe pe termen lung, în valută.

Anul trecut, statul român a majorat capitalul social al Taromcu peste 31 de milioane de lei, sumă ce reprezintă credite pentru achiziţia celor patru avioane Airbus A318, care au intrat în flota Tarom la sfârşitul lui 2006 şi 2007.

Creditele pentru două avioane Boeing, achitate

De asemenea, Tarom și-a plătit în 2014 creditele luate pentru două aeronave Boeing cu număr de inmatriculare YR-BGH și YR-BGI, care au intrat în proprietatea companiei în noiembrie 2015. Ultima tranșă pentru plata datoriilor cu privire la achiziția celor două aeronave s-a făcut în 2014, când s-au plătit 6,4 milioane de dolari. Tot atunci, Tarom a încheiat contractul de leasing pentru o aeronavă 737-800 (YR-BGS), care a ajuns în flota unui operator low-cost din Republica Cehă.

Tarom are de săptămâna aceasta două avioane B737-800 NG în flotă, iar spre sfârşitul anului trecut, compania a retras din flotă modelele lung curier A318.

Oficialii companiei spun că 2016 a fost un an cu pierderi pentru Tarom şi că anul acesta operatorul nu va mai înregistra piederi. 

Te-ar mai putea interesa și
Plus Auto lansează parteneriate pentru verificare și finanțare: transparență totală pentru cumpărătorii de mașini SH
Plus Auto lansează parteneriate pentru verificare și finanțare: transparență totală pentru cumpărătorii de mașini SH
Piața mașinilor rulate s-a maturizat, iar cumpărătorii nu mai acceptă compromisuri ascunse. Astăzi contează accesul la informații reale, verificabile, și posibilitatea de a finanța corect o......
Evergent Investments, fostul SIF 2 , a început plata dividendului. Cât vor înacasa acționarii firmei listate la BVB
Evergent Investments, fostul SIF 2 , a început plata dividendului. Cât vor înacasa acționarii firmei listate la BVB
Actionarii EVERGENT Investments, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul EVER, au aprobat cu unanimitate ...
Inspectorii de muncă vor purta body cam şi vor înregistra audio-video firma şi locul de muncă controlat fără consimțământul persoanelor controlate – Legea 239/2025
Inspectorii de muncă vor purta body cam şi vor înregistra audio-video firma şi locul de muncă controlat fără consimțământul ...
Personalul din cadrul Inspecției Muncii și al inspectoratelor teritoriale de muncă va deţine dispozitive de înregistrare ...
Guvenul a blocat pentru a doua oară accesul coreenilor de la DSPE în proiectul centralei nucleare cu SMR americane de la Doicești. Ce spune ministrul Energiei
Guvenul a blocat pentru a doua oară accesul coreenilor de la DSPE în proiectul centralei nucleare cu SMR americane de la ...
Pentru a doua oară, Guvernul României a refuzat intrarea în acționariatul companiei de proiect al centralei cu reactoare ...