Ministerul Finanţelor vrea să întărească regulile de integritate aplicabile persoanelor implicate în verificare cheltuielilor

Ministerul Finanţelor Publice a publicat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv pentru a asigura eficientizarea cheltuirii banilor publici şi pentru a îndeplini o condiţionalitate ex-ante a Comisiei Europene privind achiziţiile publice, potrivit Agerpres. 
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 15:44
Ministerul Finanţelor vrea să întărească regulile de integritate aplicabile persoanelor implicate în verificare cheltuielilor

Potrivit expunerii de motive, actul normativ vizează întărirea regulilor de integritate aplicabile persoanelor desemnate să exercite controlul financiar preventiv propriu, prin stabilirea unor incompatibilităţi specifice acestora, responsabilizarea conducătorilor entităţilor publice cu privire la respectarea prevederilor legale privind numirea persoanelor desemnate să exercite astfel de activităţi, precum şi reconfigurarea prevederilor legale cu privire la activitatea de inspecţie economico – financiară şi la cea de soluţionare a plângerilor prealabile, în raport cu evoluţia cadrului legal de reglementare în scopul exercitării în mod unitar a competenţelor de control stabilite în sarcina Ministerului Finanţelor Publice.

‘Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 va conduce la îmbunătăţirea controlului financiar preventiv al achiziţiilor publice, prin angajarea şi cheltuirea banilor publici cu asigurarea legalităţii, regularităţii şi economicităţii, contribuind astfel la realizarea condiţionalităţii ex-ante privind achiziţiile publice’, se mai arată în documentuul citat.

În cazul în care România nu va îndeplini condiţionalitatea ex-ante privind achiziţiile publice, în conformitate cu art.19 din Regulamentul UE nr. 1303/2013, până la data de 31.12.2016, Comisia Europeană poate decide suspendarea plăţilor intermediare pentru toate programele operaţionale, afectând implementarea Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii, în valoare de aproximativ 31 de miliarde de euro, alocate în perioada de programare 2014-2020, se mai arată în expunerea de motive.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...