Mişu Negriţoiu, ASF: Nu ne vom întoarce la situaţia de dinainte de plafonarea tarifelor RCA

Piaţa nu se va întoarce la situaţia de dinainte de plafonarea tarifelor RCA, la o explozie de tarife sau a unor tarife exagerate, a afirmat, miercuri, Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), la o dezbatere de specialitate.
Economica.net - mie, 01 feb. 2017, 10:55
Mişu Negriţoiu, ASF: Nu ne vom întoarce la situaţia de dinainte de plafonarea tarifelor RCA

‘Mesajul nostru este neîndoielnic: nu trebuie şi nu putem, dar nici nu ne vom întoarce la situaţia de dinainte de plafonare, a unei explozii de tarife sau a unor tarife exagerate, cu sau fără legătură cu profilul de risc sau high risc’, a spus Mişu Negriţoiu.

Acesta susţine că instituţia este pregătită pentru acest pas şi că are un pachet de măsuri.

‘Am început deja să ne pregătim. Vrem să fim gata prin aprilie, adică să ieşim din preţurile maximale şi suntem hotărâţi să evităm un şoc de tranziţie. Procesul trebuie să fie lin, trebuie să fie gradual şi trebuie să vă pregătiţi toţi pentru acesta’, a adăugat Negriţoiu.

Preşedintele ASF a precizat că instituţia are o colaborare cu doi consultanţi de la Banca Mondială care analizează situaţia şi contribuie la realizarea unui pachet specific de ieşire din preţuri controlate în preţuri libere. Consultanţii au făcut acest exerciţiu şi în alte ţări, inclusiv în ţări europene.

De asemenea, şeful ASF a anunţat că în acest am vom avea patru noi asigurători care vor oferi RCA în piaţă, aceştia fiind deja notificaţi. Prin paşaport european vor să opereze Dallbogg şi Euro Insurance. Pe lângă aceştia, în piaţă vor fi prezenţi Grawe, care este deja autorizat pentru a vinde RCA, şi Ergo, care probabil în martie – aprilie va fi autorizat.

‘Am trecut prin anii grei, reaşezarea industriei a fost necesară, dar nu a fost uşoară. Cred că toţi am plătit un preţ. Nu cred că este cineva în sala aceasta care să nu fi suferit o ajustare de la costuri până la portofolii, inclusiv eu. Am şi eu partea mare de costuri, dar sunt convins că am făcut ceea ce trebuie’, a mai spus preşedintele ASF.

Piaţa asigurărilor din România a fost dominată, în 2016, de criza asigurărilor auto obligatorii, declanşată de transportatori din cauza creşterii exponenţiale a tarifelor, criză care a dus la emiterea unei Ordonanţe de Guvern care prevede plafonarea preţurilor RCA pe o perioadă de şase luni. Noile tarife au intrat în vigoare începând cu data de 18 noiembrie 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...