Modificarea climei ar putea scumpi berea pentru că va scădea randamentul culturilor de orz

Schimbările climatice ar putea pune probleme amatorilor de bere în următoarele decenii, în condiţiile în care vor provoca o scădere a randamentului culturilor de orz, ingredient principal pentru producţia celei mai populare băuturi alcoolice a lumii, arată un nou studiu publicat luni în revista 'Nature', informează Reuters.
Economica.net - mar, 16 oct. 2018, 05:38
Modificarea climei ar putea scumpi berea pentru că va scădea randamentul culturilor de orz

Potrivit acestui studiu, realizat de cercetători de la University of California Irvine (SUA) şi University of East Anglia (Marea Britanie), fenomene meteo extreme precum valuri de căldură şi secetă vor fi înregistrate odată la doi sau trei ani în a doua jumătate a secolului dacă temperaturile continuă să crească în ritmurile actuale. În aceste condiţii, randamentul mediu global al culturilor de orz ar urma să scadă cu 3% până la 17%. Mai puţin orz va însemna mai puţină bere şi creşteri de preţuri.

Ţările unde preţurile ar putea să crească cel mai mult vor fi Irlanda, Italia, Canada şi Polonia. În perioadele unor fenomene meteo extreme, preţul unei sticle de 500 de mililitri de bere în Irlanda ar urma să crească de la 2,50 până la 5,00 de dolari.

Dabo Guan, profesor la University of East Anglia şi principalul autor al raportului, a recunoscut că problemele legate de bere sunt minore în comparaţie cu alte probleme provocate de schimbările climatice precum securitatea alimentară, pagubele provocate de furtuni şi lipsurile în aprovizionarea cu apă proaspătă. Însă riscurile la adresa unei băuturi de care oamenii se bucură de mii de ani este un semnal că nici consumatorii din ţările dezvoltate nu pot evita efectele încălzirii climei.

„Schimbările climatice ne vor afecta pe toţi, nu doar pe oamenii din India sau Africa. Consumatorii din ţările dezvoltate care vor să evite lipsurile în aprovizionare ar trebui să sprijine politicile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, considerate vinovate pentru încălzirea planetei”, a subliniat profesorul Dabo Guan.

Multe ţări şi-au constituit rezerve de urgenţă pentru o serie de produse de bază precum porumbul, orezul sau grâul, pentru a putea răspunde unor deficienţe de aprovizionare precum şi majorărilor bruşte de preţuri. Însă marea majoritate a statelor nu au şi rezerve de orz, ceea ce face această cereală vulnerabilă la schimbările climatice.

Jess Newman, responsabil cu agronomia la producătorul de bere Anheuser-Busch, a anunţat că firma americană lucrează la dezvoltarea unui soi de orz rezistent la secetă şi de asemenea colaborează cu fermierii pentru a reduce necesarul lor de apă, de exemplu, prin introducerea unor sisteme de irigaţii de tip sprinklere, mai apropiate de sol.

Studiul nu a analizat efectele schimbărilor climatice asupra altor ingrediente de bază utilizate la producţia de bere precum este hameiul.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...