Moody’s a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la ‘stabil’ la ‘negativ’

Agenţia Moody's a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la 'stabil' la 'negativ' din cauza incertitudinii declanşate de rezultatul referendumului de joi, în care britanicii au decis ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, informează sâmbătă BBC News şi Sky News.
Economica.net - sâm, 25 iun. 2016, 06:12
Moody's a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la 'stabil' la 'negativ'

‘În cei câţiva ani în care Marea Britanie va trebui să-şi renegocieze relaţiile comerciale cu UE, Moody’s se aşteaptă la creşterea incertitudinii, diminuarea încrederii şi reducerea cheltuielilor şi investiţiilor, având ca rezultat o creştere mai slabă’, indică agenţia.

Susţinătorii ieşirii din UE au respins în mare măsură avertismentele legate de consecinţele economice ale unei astfel de decizii, mizând că Londra va negocia acorduri comerciale şi de control al imigraţiei mai bune decât cele în vigoare.

Moody’s afirmă însă că, odată cu ieşirea din UE, este probabil ca Marea Britanie, a cincea economie mondială, să-şi reducă bugetul pentru cheltuielile publice.

‘Efectul negativ al încetinirii creşterii economice va depăşi economiile fiscale rezultate din faptul că Marea Britanie nu va mai trebui să contribuie la bugetul UE’, arată prognoza.

‘Guvernul britanic are unul din cele mai mari deficite bugetare dintre economiile avansate, iar încetinirea creşterii PIB va complica şi mai mult planul de consolidare fiscală multianual al guvernului’, adaugă Moody’s

Te-ar mai putea interesa și
Bosch a finalizat investiția de 21,2 milioane de euro în extinderea Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca
Bosch a finalizat investiția de 21,2 milioane de euro în extinderea Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca
Grupul Bosch, companie germană cu circa 10.000 de angajați în România, a inaugurat o nouă clădire dedicată Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca....
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
În 2023, la nivelul Uniunii Europene, 13,4% din rezidenţi au cumpărat online cărţi, reviste sau ziare tipărite şi ...
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints AI
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints ...
După șase luni în care a derulat campanii pilot cu un număr limitat de branduri și agentii de media, Profi, rețeaua ...
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Ciolacu: Proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România, în lucru la Ministerul Muncii
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună în transparenţă, imediat după ...