Nivelul cumulat al activelor nete SIF era la finele anului trecut de 7,2 miliarde lei

Nivelul cumulat al activelor nete ale SIF era, la finele anului trecut, de 7,2 miliarde lei, cu 1,1% mai mare faţă de cel din noiembrie, creşterea anuală fiind de 8,9%, conform datelor publicate miercuri de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF).
Economica.net - mie, 20 ian. 2016, 18:34
Nivelul cumulat al activelor nete SIF era la finele anului trecut de 7,2 miliarde lei

Exprimat în moneda europeană, nivelul activelor nete la sfârşitul anului a fost de 1,59 miliarde euro, cu 0,7% sub nivelul atins la finele lunii noiembrie, evoluţie lunară explicată în principal de deprecierea monedei naţionale în raport cu euro.

În decembrie, toate cele cinci SIF-uri au înregistrat creşteri de activ, cuprinse între 0,27% pentru SIF Muntenia şi 2,17% în cazul SIF Banat-Crişana. Pe ansamblul anului 2015, toate SIF-urile înregistrează aprecieri, cuprinse în intervalul 5,4% pentru SIF Oltenia până la 13,9% în cazul SIF Banat – Crişana.

Evoluţia preţurilor de închidere, comparativ cu luna anterioară, prezintă creştere doar la SIF Banat-Crişana (+5,8%) şi deprecieri la SIF Oltenia (-0,2%), SIF Transilvania (-1,1%), SIF Moldova (-2,2%) şi SIF Muntenia (-3,4%). În anul 2015, evoluţii negative ale preţurilor de închidere au fost înregistrate doar la SIF Muntenia (-15,6%) şi SIF Moldova (-1,1%), iar cea mai mare creştere a fost cea a SIF Banat-Crişana cu un plus de 29,5%.

Pe total SIF-uri, investiţiile pe termen scurt s-au apreciat cu 2,2 % faţă de luna precedentă. Ponderea acţiunilor cotate, din categoria în total investiţii pe termen scurt era la finele anului de 90,3% (89,9% în luna precedentă), iar ponderea acestor acţiuni în total active SIF-uri, a crescut la 59,5% faţă de 58,6% la finele lunii anterioare. Ponderea investiţiilor pe termen scurt în total active a ajuns la 65,8% la final de an (65,1% în luna anterioară).

Acţiunile cotate, care erau pe ansamblul portofoliilor SIF la finele lunii anterioare în valoare de 4,88 miliarde lei, au crescut cu 2,5%, până la cinci miliarde de lei la sfârşit de an. Ponderea acestora în total active a fost, la finele lunii decembrie, de 66,3% (65,3% în luna anterioară).

În acelaşi timp, acţiunile necotate pe total SIF-uri, care aveau la finele lunii noiembrie valoarea de 1,31 miliarde lei şi reprezentau 17,6% din total active, la finele anului au ajuns la 1,32 miliarde lei şi cu 17,5% pondere în total active.

La finele anului, niciun SIF nu avea titluri de stat în portofoliul său.

Obligaţiunile municipale deţinute pe ansamblul SIF însumau la finele anului 0,129 milioane lei (acelaşi nivel în luna anterioară) şi aveau 0,002% pondere în total active, fiind practic aproape inexistente în portofoliile SIF, iar obligaţiunile corporative aveau pe ansamblul SIF valoarea de 126,6 milioane lei (126,3 milioane lei anterior) ceea ce corespunde unei aprecieri cu 0,3% şi o pondere de 1,7% în total active.

În decembrie, nivelul de capitalizare înregistrat pe total SIF-uri a fost de 3,9 miliarde lei, cu 0,03% peste nivelul lunii anterioare. Exprimată în euro, capitalizarea la finele lunii raportate era de 0,865 miliarde euro, cu 1,7 % mai mică faţă de nivelul lunii anterioare.

SIF Oltenia şi SIF Banat-Crişana au avut în decembrie cea mai mare lichiditate, în această perioadă tranzacţionându-se pe fiecare din ele 1,97%, respectiv 0,74% din capitalul lor social, în cuantumul a 1.574 tranzacţii realizate pe SIF Oltenia şi 1.312 tranzacţii pe SIF Banat-Crişana. În schimb, pentru SIF Banat-Crişana a fost înregistrat cel mai mic număr de tranzacţii.

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...