Oprescu: RADET se transformă în societate comercială

RADET se transformă în societate comercială, dorinţa este de a nu creşte preţul gigacaloriei, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a confirmat faptul că a avut o întâlnire cu premierul pe această temă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 02 sept. 2015, 13:48
Oprescu: RADET se transformă în societate comercială

‘M-am întâlnit astăzi de dimineaţa (cu premierul n.r.). Primul-ministru a afirmat încă o dată că este hotărât să meargă înainte cu ceea ce a început – prima hotărâre de Guvern, a doua hotărâre de Guvern, timp în care fiecare îşi ia măsurile, mă refer la cele două entităţi, ELCEN şi RADET. RADET-ul se transformă în societate comercială, dar înainte de treaba asta ne interesează că am reuşit să putem face – sigur cu o serie întreagă de artificii din acestea – să putem repara zonele care sunt în risc mare de a se sparge la iarnă. Rămâne acum să ne facem socotelile foarte atent, mai puţin luând în considerare aberaţiile acelea de plată a penalităţilor la penalităţi ca să putem să le plătim cetăţenilor Bucureştiului jumătate din subvenţie. (…) În orice caz dorinţa este de a nu creşte preţul gigacaloriei’, a spus Oprescu.

Primarul general a făcut aceste declaraţii cu prilejul primei Adunări Generale a Asociaţiei de Transport Metropolitan Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare judeţ
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card mai ușor de folosit?
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card ...
Numărul unic #7458 a fost accesat de peste 11 milioane de ori în 2023, doar pentru plata călătoriilor cu mijloacele STB ...
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet majorează cu 490.000 de dolari capitalul social al Bob IoT Enterprise, fabrică unde se produc mai multe dispozitiv ...
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă la paritatea puterii de cumpărare
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă ...
Exprimate în euro, prețurile la energie electrică plătite de consumatorii casnici din România sunt printre cele mai ...