OUG pentru modificarea legii privind regimul deşeurilor – adoptată de plenul Camerei Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2016 pentru modificarea legii privind regimul deşeurilor prin care se introduce colectarea separată a unor categorii de deşeuri.
Economica.net - mar, 13 iun. 2017, 11:17
OUG pentru modificarea legii privind regimul deşeurilor - adoptată de plenul Camerei Deputaţilor

‘Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011, în vederea transpunerii corecte şi complete a Directivei 2008/98/CE, alături de eliminarea obligativităţii existenţei Planurilor Regionale de Gestionare a Deşeurilor, întrucât structurile cărora li se adresează nu mai există (cele 8 regiuni de dezvoltare). Acesta dă posibilitatea aplicării principiului ‘plăteşte pentru cât arunci’ de către autorităţile publice locale şi introduce obligaţii etapizate privind nivelul de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere, rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, ale persoanelor juridice pe numele cărora sunt emise autorizaţiile de construcţie/demolări’, se arată în raportul Comisiei de mediu a Camerei Deputaţilor cu privire la acest proiect.

Proiectul prevede că, ‘pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi să colecteze separat cel puţin următoarele categorii de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă’.

În vederea stimulării colectării separate a deşeurilor de la populaţie, autorităţile publice locale aplică ca instrument economic ‘plăteşte pentru cât arunci’, iar operatorii economici care efectuează operaţii de colectare şi transport de deşeuri au obligaţia să le livreze şi transporte numai la instalaţii autorizate pentru efectuarea operaţiunilor de sortare, tratare, reciclare şi depozitare, mai stipulează proiectul.

Pentru proiect au votat 232 de deputaţi, iar 24 au votat împotrivă. Camera Deputaţilor este for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, după naționalizarea de acum 50 de ani
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce marina militară americană continuă să atace în apropierea acestei ţări......
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut de o româncă celebră
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut ...
Producătorul român de baterii de stocare Prime Batteries Technology și dezvoltatorul român de proiecte regenerabile Monsson ...
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Ministrul de externe, Oan Țoiu, a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, se va vedea cu președintele Statelor ...
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă ...