Peste 60% dintre francezi sunt nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Macron după o sută de zile de mandat

Circa 62% dintre francezi sunt nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Emmanuel Macron în primele trei luni din cei cinci ani ai săi de mandat, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Harris Interactive, relatează AFP.
Economica.net - mie, 16 aug. 2017, 16:51
Peste 60% dintre francezi sunt nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Macron după o sută de zile de mandat

Potrivit sondajului, 37% dintre respondenţi au avut o opinie contrară. Simpatizanţii Frontului Naţional (extrema dreaptă, 94%), Partidului Comunist şi Franţei Rebele (stânga radicală, 87%) sunt cel mai puţin mulţumiţi de cum şi-a început Macron mandatul prezidenţial, urmaţi de simpatizanţii formaţiunii Republicanii (dreapta, 75%) şi ai Partidului Socialist (PS, stânga, 57%), cu mult înaintea susţinătorilor La Republique en Marche, partidul preşedintelui, numai 11% dintre aceştia din urmă fiind nemulţumiţi de prestaţia lui Macron în primele o sută de zile la Palatul Elysee.

Principalele reforme avute de vedere de executiv sunt considerate ‘prioritare’ de majoritatea francezilor. Prima este reforma sistemului de învăţământ (76%), moralizarea vieţii politice (74%), unificarea sistemelor de pensii (72%) şi, într-o mai mică măsură, reforma Codului Muncii (56%), potrivit sondajului realizat de site-ul pentru ocuparea forţei de muncă Indeed.

Opiniile sunt împărţite în legătură cu legea ‘muncii’, 46% dintre respondenţi declarându-se în favoarea acesteia, în timp ce 52% s-au declarat împotrivă. Pe de altă parte, majoritatea respondenţilor (63%) s-au opus implementării acestei legi prin ordonanţe, iar 35% s-au declarat favorabili emiterii unor astfel de ordonanţe.

În ceea ce priveşte locurile de muncă, 93% dintre respondenţi consideră că lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor este o prioritate, înaintea facilitării recrutării de angajaţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii (91%).

Sondajul a fost realizat online în perioada 8-10 august în rândul a 994 de persoane cu vârsta peste 18 ani.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus
CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus
În anul 2023, în cadrul Programului IMM Invest Plus (IMM Invest Romania, Agro IMM Invest, IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation), au fost acordate peste 1.400 de finanțări, în......
Asociaţia Prosumatorilor: Directiva Red 3 trebuie implementată în totalitate până pe 21 mai 2025
Asociaţia Prosumatorilor: Directiva Red 3 trebuie implementată în totalitate până pe 21 mai 2025
România trebuie să implementeze în totalitate, până la data de 21 mai 2025, Directiva Red 3 (III) care face referire ...
Fâşia Gaza – Israel anunţă că a preluat controlul asupra punctului de trecere a frontierei de la Rafah
Fâşia Gaza – Israel anunţă că a preluat controlul asupra punctului de trecere a frontierei de la Rafah
Armata israeliană (IDF) a anunţat marţi dimineaţă că a preluat controlul operaţional, cu ajutorul forţelor terestre, ...
Polonia finanţează funcţionarea a 20.000 de terminale Starlink în Ucraina
Polonia finanţează funcţionarea a 20.000 de terminale Starlink în Ucraina
Guvernul polonez a anunţat luni că finanţează funcţionarea a 20.000 de terminale de acces la internet prin satelit Starlink ...