PMB: Dezbaterea regulamentului privind serviciul de taxi, amânată

Primarul general, Gabriela Firea, a decis amânarea dezbaterilor asupra regulamentului privind serviciul de taxi, în contextul în care urmează să fie aduse o serie de modificări şi Legii taximetriei, a informat Primăria Capitalei, luni, prin intermediul unui comunicat.
Economica.net - lun, 26 mart. 2018, 16:13
PMB: Dezbaterea regulamentului privind serviciul de taxi, amânată

‘La nivelul Ministerului Transporturilor s-a constituit un grup de lucru format din specialişti ai ministerului, precum şi experţi din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi din cadrul Municipalităţii, care lucrează deja la modificarea Legii nr. 38/2003 – Legea taximetriei. Ca urmare, primarul general al Municipiului Bucureşti a decis amânarea dezbaterilor pe acest proiect, până la modificarea legislaţiei de specialitate, astfel încât forma finală a acestuia să fie în deplină concordanţă cu actul normativ aflat deocamdată în lucru’, a informat PMB.

Conform aceleiaşi surse, imediat ce actul legislativ va fi aprobat, Municipalitatea va elabora o nouă propunere de hotărâre. Proiectul va fi supus atât dezbaterii publice, cât şi votului consilierilor generali, astfel încât bucureştenii să beneficieze de ‘servicii publice moderne, sigure şi la standarde europene’, a menţionat aceeaşi sursă.

‘Militez pentru o lege şi un regulament conform normelor europene în ceea ce priveşte serviciile de taximetrie din Capitală, care să îl favorizeze exclusiv pe cetăţean şi nicidecum grupurile de interese aflate de o parte sau de alta a baricadei. Le sugerez celor care plătesc bani grei în campanii de defăimare a primarului general şi a Primăriei Capitalei să-i folosească în mod constructiv pentru cauze nobile. Nu mă las intimidată de astfel de campanii şi am toleranţă zero la şantaj. Voi dovedi în continuare că rezist oricărei forme de presiune, pentru că dezideratul meu este binele bucureştenilor. Ne dorim cu toţii că Bucureştiul să fie comparabil cu orice capitală europeană, dar constat că unii uită că acest lucru se poate rezolva doar cu respectarea legii’, a arătat primarul general, Gabriela Firea.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului – cadru, a caietului de sarcini şi a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport local în regim de taxi figura pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 

Te-ar mai putea interesa și
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la progrese majore în utilizarea stablecoin, anul viitor va depăşi 2025 –......
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia orelor nocturne
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia ...
Publicitatea pentru ceea ce este numit "junk food" - mâncare nesănătoasă, bogată în zaharuri, sare şi grăsimi saturate ...