Ponta: După 25 iulie vom ştii care sunt resursele financiare pentru rectificarea bugetară

Premierul Victor Ponta a afirmat luni, la Orăştie, că după data de 25 iulie vor fi cunoscute resursele financiare de care poate dispune guvernul în vederea unei rectificări bugetare, excedentul urmând să fie alocat în funcţie de priorităţi.
Economica.net - lun, 30 iun. 2014, 20:17
Ponta: După 25 iulie vom ştii care sunt resursele financiare pentru rectificarea bugetară

”Pe 25 iulie avem şi închiderea primului semestru, ca să putem să facem rectificarea. Şi orice resurse în plus pe care o să le avem, în funcţie şi de discuţia de astăzi şi de ceea ce este prioritate, fie că este vorba de sănătate, de educaţie, de partea socială, de funcţionarea administraţiei, cu siguranţă o să încercăm să le alocăm”, a explicat Ponta

El a adăugat că nu o să fie suficienţi bani la rectificare, dar a apreciat că discuţiile avute cu reprezentanţii autorităţilor locale sunt utile pentru miniştrii cabinetului.

”N-o să fie bani, vă daţi seama, la rectificare, pentru toţi. N-au fost niciodată şi n-au nici cum să fie, dar discuţia cu colegii noştri, în special cei din teritoriu, care au contact direct cu alegătorii mai des decât noi, e foarte utilă. Şi ne spun lucruri – unele le ştim, altele nu le ştim. Şi miniştrii le află de la colegii mei şi asta e un lucru foarte bun’, a conchis primul ministru.

Te-ar mai putea interesa și
Amenzi de 231.000 lei la târgurile de Crăciun, în perioada 15-19 decembrie
Amenzi de 231.000 lei la târgurile de Crăciun, în perioada 15-19 decembrie
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au verificat, în perioada 15-19 decembrie, activitatea a peste 80 de operatori economici din întreaga ţară, de la târgurile de......
Ryanair, amendă de 255 milioane de euro în Italia pentru abuz în relațiile cu agenţiile de turism
Ryanair, amendă de 255 milioane de euro în Italia pentru abuz în relațiile cu agenţiile de turism
Autoritatea pentru concurenţă din Italia a amendat cea mai mare companie aeriană europeană low-cost - Ryanair - cu 255 ...
Auto Klasen investește 5 mil. euro în deschiderea centrului din Tunari
Auto Klasen investește 5 mil. euro în deschiderea centrului din Tunari
Auto Klasen anunță o investiție de 5 milioane de euro în deschiderea unui nou centru de service auto în Tunari, un proiect ...
PPC vine cu o ofertă-surpriză de energie electrică pentru populație. Este o premieră în România
PPC vine cu o ofertă-surpriză de energie electrică pentru populație. Este o premieră în România
PPC, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România, a lansat azi, în premieră pentru piața de ...