Preţurile producţiei industriale au crescut de trei ori mai mult în România decât în UE, în ianuarie

Preţurile producţiei industriale s-au majorat, în ianuarie, cu 3,7%, atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă, comparativ cu aceeaşi lună din 2017, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
Economica.net - vin, 02 mart. 2018, 08:01
Preţurile producţiei industriale au crescut de trei ori mai mult în România decât în UE, în ianuarie

Preţurile produselor care ies pe porţile uzinelor au înregistrat în luna ianuarie 2018, comparativ cu decembrie 2017, un avans de 0,4% atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, în timp ce în România au crescut cu 1,3%, un avans semnificativ după ce în luna decembrie 2017 faţă de luna noiembrie 2017 au înregistrat o scădere de 0,3%, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Conform sursei citate, ţările membre UE în care preţurile producţiei industriale au crescut cel mai mult de la o lună la alta au fost Estonia (2,9%), Portugalia (1,5%) şi România (1,3%). Singurul stat membru UE în care preţurile producţiei industriale au scăzut de la o lună la alta este Irlanda (minus 0,4%).

În ritm anual, luna ianuarie 2018, comparativ cu luna ianuarie 2016, preţurile producţiei industriale au înregistrat un avans de 1,5% în zona euro şi o creştere de 1,9% în Uniunea Europeană. Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale au crescut în 26 din cele 28 de membre, în frunte cu Bulgaria (5,6%), Marea Britanie (4,1%) şi Belgia (3,8%). În acest caz, în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere mai mare decât în UE, de 3,2%, uşor peste avansul de 3,1% înregistrat în decembrie 2017.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale s-au majorat, în ianuarie, cu 3,7%, atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă, comparativ cu aceeaşi lună din 2017. Potrivit sursei citate, în luna ianuarie 2018, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,1% faţă de luna decembrie 2017. INS precizează faptul că datele valabile pentru ianuarie 2018 sunt provizorii.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...