Raport de admitere pentru Ordonanţa referitoare la transferul acţiunilor ELCEN către primării – Senat

Comisia pentru transporturi şi energie a acordat luni raport de admitere cu un amendament la OUG 61/2017 care creează cadrul legal prin care pachetele de acţiuni deţinute de către statul român la societăţile producătoare de agent termic să poată fi transferate cu titlu oneros către primării.
Economica.net - lun, 04 sept. 2017, 11:17
Raport de admitere pentru Ordonanţa referitoare la transferul acţiunilor ELCEN către primării - Senat

Potrivit actului normativ, pot solicita transferul pachetului de acţiuni unităţile administraţiei publice teritoriale pentru care nu a fost deschisă procedura de insolvenţă în condiţiile legii. Transferul se efectuează cu respectarea normelor naţionale şi comunitare în materie de ajutor de stat şi concurenţă şi este necesar să fie exprimat acordul creditorilor în cazul în care acţiunile transferate sunt grevate de sarcini/garanţii, precum şi în cazul în care contractele de credit încheiate de societatea emitentă a acţiunilor stabilesc necesitatea unui astfel de acord în situaţia înstrăinării acţiunilor.

De asemenea, unităţile administrativ-teritoriale vor prelua eventualele obligaţii financiare rezultate din împrumuturile contractate sau garantate de stat ale respectivei societăţi producătoare de agent termic. Unităţile administrativ-teritoriale pot depune oferte şi achiziţiona întreg pachetul de acţiuni deţinut de către statul român prin Ministerul Energiei la societăţile producătoare de agent termic, iar Ministerul Energiei va transmite o ofertă de vânzare către unitatea administrativ-teritorială care a solicitat transferul.

Comisia de transporturi şi energie din Senat a amendat textul ordonanţei, în sensul că plata preţului acţiunilor se poate face doar integral, şi nu şi în rate cum era stabilit în forma iniţială a actului normativ, într-un termen de 30 de zile de la data semnării contractului, pe o perioadă de maximum cinci ani, cu plata unui avans de cel puţin 30%.

De asemenea, Comisia raportoare a stabilit că acţiunile se plătesc în 30 de zile de la data semnării contractului.

Elementele principale ale contractului de vânzare-cumpărare prin care se realizează transferul se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 61/2017 împreună cu raportul Comisiei de transporturi şi energie vor intra în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă în România – Ninsori consistente în toate zonele montane din ţară. Riscul de avalanşă în Munţii Făgăraş, ridicat la gradul patru din cinci.
Alertă în România – Ninsori consistente în toate zonele montane din ţară. Riscul de avalanşă în Munţii Făgăraş, ...
Meteorologii sibieni avertizează că riscul de avalanşă cel mai mare risc din ţară, de gradul patru din cinci, este la peste 1.800 de metri în Munţii Făgăraş, în zona turistică Bâlea......
Timişoara – Primarul Fritz a anunţat o licitaţie de 14,5 milioane de euro pentru reamenajarea centrului cartierului Iosefin
Timişoara – Primarul Fritz a anunţat o licitaţie de 14,5 milioane de euro pentru reamenajarea centrului cartierului ...
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a informat, vineri, că administraţia locală a publicat la acest început ...
Nu mai consumăm vin. Comisia Europeană, sprijin special pentru viticultori. Consumul a scăzut cu 35% în Europa și cu 60% în China
Nu mai consumăm vin. Comisia Europeană, sprijin special pentru viticultori. Consumul a scăzut cu 35% în Europa și cu ...
La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a aprobat un plan de sprijin pentru industria vinicolă, marcată de condiții ...
VIDEO – Prima ipoteză în cazul incendiului din Elveţia. Anunţ oficial al anchetatorilor
VIDEO – Prima ipoteză în cazul incendiului din Elveţia. Anunţ oficial al anchetatorilor
Investigațiile demarate de autoritățile din Elveţia sugerează că incendiul care a devastat barul „Le Constellation” ...