Rata şomajului a scăzut la 3,9% în trimestrul trei din acest an – INS

Rata şomajului în trimestrul trei 2018 a scăzut la 3,9%, un declin de 0,2 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.
Economica.net - vin, 21 dec. 2018, 09:19
Rata şomajului a scăzut la 3,9% în trimestrul trei din acest an - INS

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de un punct procentual (4,3% la bărbaţi faţă de 3,3% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 1,2 puncte procentuale (4,5% în mediul rural, faţă de 3,3% în mediul urban).

Pe grupe de vârstă, rata şomajului continuă să atingă nivelul cel mai ridicat (16,4%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Conform datelor INS, în trimestrul trei din 2018, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20 – 64 ani a fost de 71,3%, depăşind cu 1,3 puncte procentuale ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15 – 64 ani) a fost, în trimestrul trei al anului 2018, de 66,2%, în creştere faţă de trimestrul anterior cu 0,7 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (74,9% faţă de 57,3% la femei) şi la persoanele din mediul urban (66,6% faţă de 65,7% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 26% în perioada menţionată.

Populaţia activă a României era de 9,214 milioane persoane în al treilea trimestru al anului 2018, din care 8,857 milioane persoane erau ocupate şi 357.000 persoane erau şomeri.

Te-ar mai putea interesa și
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei
Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990....
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2 se prelungesc, din cauza vremii
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, ...
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în martie cu 1,4 puncte
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna martie cu 1,4 puncte, până la ...
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, pentru că fermierii vietnamezi aşteaptă contracte mai avantajoase
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales ...