Reabilitarea Crucii Caraiman va începe în 2018. Proiectul include şi amenajarea unei expoziţii cu ”informaţie digitizată, posibil holograme”

Reabilitarea Crucii de pe Masivul Caraiman va începe, cel mai probabil, în primăvara anului 2018 şi va fi finalizată în anul următor, proiectul prevăzând şi amenajarea, în spaţiile monumentului, a unei expoziţii moderne ”în care să predomine informaţia digitizată, posibil cu holograme, fond sonor şi alte facilităţi de informare”, anunţă oficialii Ministerului Apărării Naţionale. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 19,3 milioane de lei, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 04 apr. 2017, 17:41
Reabilitarea Crucii Caraiman va începe în 2018. Proiectul include şi amenajarea unei expoziţii cu ”informaţie digitizată, posibil holograme

Secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale, Codrin Munteanu, şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au mers, marţi, la Monumentul Eroilor Crucea Caraiman, scrie News.ro.

„Activitatea se înscrie în cadrul procedurilor de evaluare tehnico-economică a cererii de finanţare a proiectului «Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial/Monumentul Eroilor Crucea Caraiman»”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naţionale.

Munteanu a apreciat că reabilitatea va începe în primăvara anului 2018, după obţinerea finanţării şi desemnarea constructorului, lucrările urmând să fie finalizate, cel mai probabil, în 2019, deoarece condiţiile meteo permit o activitate de şantier de cel mult cinci luni pe an.

„Ne dorim nu doar consolidarea şi reabilitarea monumentului, ci şi transformarea sa într-un reper important pe harta turistică a zonei. Proiectul prevede amenajarea în spaţiile obiectivului comemorativ a unei expoziţii moderne, accesibile publicului, în care să predomine informaţia digitizată, posibil cu holograme, fond sonor şi alte facilităţi de informare, pe măsura importanţei pe care acest simbol o are în ansamblul naţional al operelor ce comemorează Războiul de reîntregire”, a declarat Codrin Munteanu .

Oficialul MApN a mai precizat că după aprobarea cererii de finanţare, urmează semnarea contractului de finanţare pentru derularea proiectului.

Cererea de finanţare a proiectului a fost depusă la agenţia evaluatoare în data de 24 august 2016 şi a fost deja declarată eligibilă. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 19,3 milioane de lei, din care aproximativ 16,4 milioane de lei reprezintă valoarea finanţării externe nerambursabile, iar aproape 2,9 milioane de lei reprezintă valoarea cofinanţării cheltuielilor eligibile asigurată de MApN, conform sursei citate.

Pentru a realiza restaurarea monumentului, Ministerul Apărăriia încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului.

În comunicatul MApN se arată că pentru derularea proiectului au fost necesare obţinerea unor avize obligatorii de la instituţiile abilitate. Astfel, au fost elaborate documentaţiile necesare şi au fost obţinute avizele de mediu şi de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, iar documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire a fost deja depusă la Primăria Buşteni, estimându-se eliberarea acesteia în luna aprilie.

„Proiectul tehnic şi planul expoziţiei, în acord cu specialiştii de la Institutul Naţional al Patrimoniului, urmează să fie avizate de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale cel mai târziu în luna iunie 2017”, mai arată sursa citată.

Monumentul Eroilor Crucea Caraiman se află la o altitudine de 2.291 de metri şi are o înălţime totală de 39,3 metri şi o deschidere a braţelor orizontale de aproximativ 15 metri.

În 2013, crucea a fost declarată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, în Cartea Recordurilor Guiness.

Construcţia Crucii Caraiman a început în anul 1926 şi a fost finalizată în 1928, în 1939 fiind racordată la sistemul energetic naţional.

În iulie 2016, Guvernul a decis ca monumentul să fie reabilitat cu fonduri de la Ministerul Apărării Naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 de milioane de lei (16,30 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea Tzipi Hotovely
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea ...
Regatul Unit a anunţat marţi că îşi suspendă negocierile pentru un acord de liber schimb cu Israelul şi o convoacă ...